Vânzarea primei încărcături de cereale exportate de Ucraina, anulată, anunţă ambasada ucraineană în Liban

62275696
Profimedia

Contractul de vânzare-cumpărare al primei încărcături de cereale exportate de Ucraina după invazia Rusiei, la 24 februarie, în Liban, a fost anulat din cauza întârzierii livrării, anunţă Ambasada Ucrainei în Liban, relatează AFP.

 

Cargoul Razoni, sub pavilionul Sierra Leone, a plecat din portul ucrainean Odesa la 1 august, pe Marea Neagră, cu 26.000 de tone de porumb la bord, şi a acostat duminică în portul Tripoli, în Liban.

Termenul de livrare, de cinci luni, l-a „determinat pe cumpărător şi expeditor să convină anularea comenzii”, a anunţat marţi, într-un comunicat pe care l-a publicat cu puţin înainte de miezul nopţii, Ambasada Ucrainei.

Expeditorul studiază „alte cereri de cumpărare”, precizează ea.

Razoni, care se află în prezent la Mersin, în sudul Turciei, potrivit site-ului de localizare Marine Traffic, a fost inspectat săptămâna trecută de către experţi turci şi ruşi în largul Istanbulului.

Rusia şi Ucraina au semnat, la 22 iulie, două acorduri separate, validate de Turcia şi ONU, cu scopul de a permite exporturi ale unor cereale ucrainene blocate de războiul rus, care a început la 24 februarie, şi exporturi de produse agricole ruseşti, în pofida sancţiunilor impuse de Occident Rusiei.

Vineri, trei încărcături de porumb au plecat din Ucraina în convoi, către Irlanda, Anglia şi Turcia, potrivit Ministerului turc al Apărării.

Luni, o primă navă a acostat la destinaţia sa finală, în Turcia.

Opt nave, în total, au plecat pe mare după semnarea Acordurilor de la Istanbul, potrivit autorităţilor ucrainene, care speră ca trei până la cinci nave să plece zilnic în două săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Ucraina sugerează că partizanii se află la originea exploziilor de la baza aeriană rusă din Crimeea

Un înalt oficial ucrainean a sugerat că seria de explozii la o bază aeriană rusă din Crimeea ar fi putut fi opera unor partizani. Kievul a negat orice responsabilitate pentru incidentul din adâncul teritoriului ocupat de ruşi, conform Reuters.  

Incident pe aeroportul Charles de Gaulle de lângă Paris. Un bărbat înarmat cu un cuțit a fost impușcat mortal

Ofițerii de poliție au împușcat mortal un bărbat înarmat cu un cuțit pe aeroportul Charles de Gaulle din afara Parisului, miercuri au declarat surse din poliție și din aeroport.

Rusia înfiinţează Corpul 3 de armată în sprijinul campaniei militare din Ucraina (Ministerul britanic al Apărării)

Rusia a creat „aproape sigur” o nouă formaţiune majoră de forţe terestre pentru a veni în sprijinul efectivelor deja implicate în campania sa militară în Ucraina, a anunţat miercuri Ministerul britanic al Apărării, citat de Reuters.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.