”Vampirul din Kenya”, care spunea că i-a făcut ”multă plăcere” să omoare 10 copii, a fost linşat de mulţime după ce a evadat

62219082

Un criminal în serie din Kenya, care a omorât cel puţin 10 copii, a fost linşat de o mulţime furioasă, la câteva zile după ce acesta scăpase din arest, potrivit autorităţilor locale, informează AFP.

 

Masten Milimo Wanjala, în vârstă de doar 20 de ani, fusese arestat pe 14 iulie în urma dispariţiei a doi copii, însă, într-o mărturisire şocantă, el a recunoscut că a ucis cel puţin alţi 10 copii într-o perioadă de cinci ani, "uneori sugându-le sângele din vene înainte de a le executa", a precizat la acel moment Direcţia de investigaţii criminale din Kenya (DCI).

Wanjala nu a spus că-şi regretă faptele, declarând, dimpotrivă, în faţa anchetatorilor că i-a făcut “multă plăcere” să-şi ucidă victimele.

vampir

Tânărul urma să apară miercuri în faţa unui tribunal din Nairobi pentru uciderea a doi copii în vârstă de 12 şi, respectiv, 13 ani, însă dispăruse din secţia de poliţie la apelul de dimineaţă.

Trei poliţişti au fost arestaţi şi aduşi joi în faţa unui judecător pentru a răspunde în legătură cu fuga acuzatului.

 

A fost recunoscut de copii

 

O mulţime l-a prins însă vineri în apropierea casei sale, fiind identificat de elevii din Bungoma, o localitate situată la peste 400 de kilometri de secţia de poliţie din care evadase.

Ucigaşul "este originar din această regiune, iar copiii l-au văzut şi l-au recunoscut. Zvonul s-a răspândit, iar locuitorii au început să-l urmărească", a declarat Bonface Ndiema, administratorul regiunii.

"A ajuns să se refugieze în casa unui vecin, dar a fost găsit şi linşat de mulţime", a adăugat acesta.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Bruno Shiosho, a declarat pentru AFP că a fost deschisă o anchetă medico-legală cu privire la identitatea bărbatului ucis.

"Localnicii au declarat că era el. Până în prezent, putem confirma că un bărbat despre care localnicii susţin că era Masten Wanjala şi care evadase a fost linşat în Bungoma", a adăugat Shiosho.

 

Prima victimă a criminalului a fost răpită acum 5 ani

 

În iulie, poliţia descrisese arestarea lui Wanjala drept un pas important în cadrul unei anchete asupra dispariţiei mai multor copii în această ţară din Africa de Est.

Victimele erau drogate şi lăsate fără sânge. Unele dintre ele fuseseră sugrumate, a precizat poliţia.

Prima victimă a lui Wanjala a fost o fetiţă de 12 ani, răpită în urmă cu cinci ani în comitatul Machakos, aflat la est de Nairobi.

Corpurile mai multor copii despre care se crede că au murit în mâinile lui Wanjala nu au fost încă găsite, a precizat poliţia.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62219066
Cum vrea Ungaria să dezvolte cea mai avansată infrastructură din regiune: 5 aeroporturi și 7 autostrăzi în următorii 5 ani

Ungaria vrea să dezvolte cea mai avansată infrastructură de transport din regiune, urmând să construiască 5 noi aeroporturi, 7 autostrăzi și piste pentru avioane de marfă în zeci de orașe, toate în următoarele 5 ani.

62219055
Cum au sărbătorit Halloween-ul în avans elefanții de la grădina zoologică din Portland

Deși mai sunt două săptămâni până când americanii vor sărbători Halloween-ul, la grădina zoologică din Portland elefanții au primit deja dovleci cu care s-au distrat de minune.

62219040
Criză din ce în ce mai mare în SUA. Administrația Biden nu garantează că oamenii își vor primi la timp comenzile de Crăciun

Zilnic crește riscul ca de Crăciun să fie cam gol în jurul bradului din cauza blocajului apărut în lanțul de aprovizionare cu bunuri de larg consum care afectează atât Europa, cât și America de Nord.

Recomandări
T cotroceni cabinet niculescu inquam photos octav ganea 2
Guvernul Luca Niculescu a depus jurământul de învestitură: „Este un guvern mixt, reprezentat de Partidul Social-Democrat”

Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marţi seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Nicuşor Dan.

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.