Uniunea Europeană nu îl mai recunoaşte pe Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei

62014435
Getty

Uniunea Europeană nu îl mai consideră pe Juan Guaido preşedinte interimar al Venezuelei, ci doar un ''interlocutor privilegiat'', au comunicat luni statele membre, potrivit Reuters.

Guaido nu mai poate fi recunoscut legal după ce a pierdut funcţia de preşedinte al parlamentului de la Caracas, în urma alegerilor din decembrie anul trecut, chiar dacă UE nu recunoaşte validitatea scrutinului, au arătat statele europene în 6 ianuarie.

După realegerea controversată a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, în 2018, Guaido, ca şef al parlamentului, s-a autoproclamat preşedinte interimar şi a fost recunoscut ca atare de multe ţări; SUA şi Regatul Unit îl consideră în continuare lider legitim al Venezuelei.

Statutul de preşedinte interimar îi permitea lui Guaido accesul la fondurile confiscate de guvernele occidentale de la regimul Maduro, precum şi contacte cu oficiali la cel mai înalt nivel, şi îi asigura sprijin intern şi internaţional pentru mişcarea pro-democraţie pe care o conduce.

Cele 27 de state din UE au arătat într-o declaraţie comună că Guaido face parte din opoziţia democratică, deşi Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută o rezoluţie prin care cerea guvernelor respective să îl recunoască în continuare ca şef de stat.

"UE reiterează apelul la (...) libertatea şi siguranţa tuturor opozanţilor politici, cu precădere a reprezentanţilor partidelor de opoziţie alese în Adunarea Naţională în 2015, şi în special a lui Juan Guaido. UE îi consideră actori importanţi şi interlocutori privilegiaţi ", arată declaraţia adoptată după o reuniune la Bruxelles a miniştrilor de externe europeni, care fac totodată apel la opoziţia venezueleană să se unească împotriva rolului controversat al lui Maduro.

Adunarea Naţională a Venezuelei aleasă în 2015 era dominată de opoziţie; cea actuală este controlată de aliaţii lui Maduro, după ce opoziţia a făcut apel la venezueleni să boicoteze alegerile.

Guaido a mulţumit săptămâna trecută Parlamentului European pentru recunoaşterea ca preşedinte al Adunării Naţionale. Membrii acesteia se consideră reprezentanţii legitimi ai poporului şi susţin că alegerile din 2020 au fost fraudate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62169898
Vladimir Putin afirmă că palatul prezentat în ancheta lui Navalnîi nu îi aparţine

Preşedintele rus a dezminţit personal luni că este proprietarul reşedinţei somptuoase de pe Malul Mării Negre prezentate într-o anchetă a opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, relatează AFP şi Reuters.

62165648
Cei mai bogaţi 10 oameni din lume ar putea să cumpere vaccinuri pentru toată populaţia mondială

Cei mai bogaţi 10 oameni din lume ar putea să cumpere vaccinuri pentru toată populaţia mondială.

61967911
Lucrătorii sezonieri din România şi Bulgaria vor plăti mai mult decât restul europenilor pentru vizele de muncă în UK

Guvernul britanic a prelungit cu încă un an programul pentru muncitorii sezonieri - lansat în 2019 - şi a crescut cu 30.000 numărul de vize pentru cei care vor să lucreze în fermele din UK pentru o perioadă de până la șase luni în 2021.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

62231719
INS: Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025 a urcat la 6,6%, faţă de 6,2%, în august

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.