Un tânăr de 23 de ani s-a luptat două ore cu un crocodil. Bărbatul a fost rănit grav

62137755
Getty

Un tânăr de 23 de ani a fost rănit grav de un crocodil, după o luptă de două ore în lacul Tanganyika, în districtul Nkasi din vestul Tanzanie, informează Agerpres.

Comisarul districtului Nkasi, Said Mtanda, a declarat că reptila l-a atacat pe bărbatul identificat drept Thomas Kasagama, un locuitor din satul Kabwe, în timp ce acesta se scălda în lacul infestat de crocodili.

"Bărbatul a fentat moartea, după ce s-a luptat timp de două ore cu crocodilul şi ulterior a fost salvat de trecători", a spus oficialul, adăugând că incidentul s-a produs vineri, în jurul orei locale 17:00.

Aflat pe patul de spital, Kasagama a declarat, pentru un ziar local, că reptila l-a atacat la scurt timp după ce a intrat în lac.

"Când mi-am dat seama că mă aflu în pericol am decis să înot în ape mai adânci unde crocodilul nu avea cum să reziste. Am început să lupt pentru a scăpa de crocodil", a povestit el.

Bărbatul a spus că a ţipat, alertând oamenii de pe uscat să intervină pentru a-l salva.

"Când am fost salvat, crocodilul mă rănise deja la piciorul stâng şi la coastele din partea stângă", a adăugat Kasagama.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62176676
O femeie din Texas a murit, după ce o anvelopă desprinsă de pe un camion a lovit parbrizul mașinii sale

O femeie din Texas a murit, după ce o anvelopă s-a desprins de pe un alt vehicul și a lovit parbrizul mașinii sale.

62172032
Incendiu puternic la un spital Covid din Ucraina. O conductă de oxigen a explodat

Un incendiu provocat de explozia unei conducte de oxigen a avut loc într-un spital cu cinci etaje, la Cernăuţi, în sud-vestul Ucrainei.

62176675
Guvernatorul New York-ului, acuzat că a hărţuit sexual două femei. Ce spune Andrew Cuomo

Probleme pentru guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo. Două femei susțin că au fost hărțuite sexual de politician, informează News.ro.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.