Un stat american acuză China că a disimulat gravitatea pandemiei

62121300

Missouri a depus plângere marţi împotriva Chinei, acuzând Beijingul că a disimulat gravitatea pandemiei de coronavirus şi a cauzat astfel "pagube", economice şi umane, "ireparabile" în acest stat american şi în lume, notează AFP.

Plângerea civilă, depusă de procurorul statului, Eric Schmitt, vizează guvernul, Partidul Comunist Chinez, precum şi alţi responsabili şi instituţii ale ţării. Ea îi acuză în special că au "ascuns informaţii cruciale" de la începutul pandemiei, au arestat avertizori de integritate şi au negat natura extrem de contagioasă a noului coronavirus, scrie AFP, citat de Agerpres.

Această disimulare a cauzat "o pandemie mondială inutilă şi evitabilă" care a antrenat pierderi în vieţi omeneşti şi consecinţe economice importante cu pierderi estimate la cel puţin câteva miliarde de dolari în acesta stat din centrul ţării, potrivit documentelor juridice.

Preşedintele american, Donald Trump, a făcut acuzaţii similare, apreciind că liderii chinezi ascund bilanţul real al pandemiei în această ţară, ceea ce Beijingul a dezminţit.

Beijing a fost dat în judecată în special pentru "tulburarea ordinii publice" şi "activităţi anormal de periculoase". Missouri reclamă despăgubiri materiale a căror valoare nu a fost precizată.

Peste 5.800 de persoane au fost testate pozitive în Missouri care a înregistrat cel puţin 177 de morţi, potrivit autorităţilor locale. Pe glob, mai mult de 2,5 milioane de persoane au fost contaminate şi peste 175.000 au decedat de COVID-19, boala provocată de coronavirus.

Potrivit procurorului republican Eric Schmitt, primele transmisii ale virusului între oameni au avut loc la începutul lunii decembrie la Wuhan, oraşul unde a apărut coronavirusul. Cu toate acestea, guvernul a lăsat virusul să se răspândească în ţară, apoi în străinătate, înainte de a lua măsurile necesare la sfârşitul lui ianaurie pentru a frâna contaminarea.

În timp ce ascundeau extinderea pandemiei, autorităţile chineze au oprit pentru ele echipamente de protecţie de bună calitate, autorizând însă exportul de echipament defectuos. Acest stocaj abuziv ar fi "pus în pericol viaţa personalului medical şi echipelor de salvare" în ţările afectate de COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62121084
Donald Trump: ”Îi doresc mult noroc lui Kim Jong Un”

Preşedintele american, Donald Trump, i-a urat marţi "mult noroc" liderului nord-coreean Kim Jong Un, subliniind în acelaşi timp că zvonurile despre eventualele probleme de sănătate ale acestuia nu au fost confirmate, scrie AFP.

62117641
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 21 aprilie. Peste 2,5 milioane de cazuri pe tot globul

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 21 aprilie. Peste 2,5 de milioane de cazuri, iar peste 170.000 de decese au fost înregistrate până în prezent, potrivit datelor Johns Hopkins University.

62121419
Comemorare online a Holocaustului organizată de ambasada Israelului la Berlin, piratată cu poze ale lui Hitler

O comemorare a Holocaustului organizată prin videoconferinţă de ambasada Israelului la Berlin a fost piratată de persoane necunoscute care au publicat fotografii cu Hitler şi care au strigat sloganuri antisemite, a anunţat marți ambasada.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.