Soldatul ucrainean care şi-a împuşcat mortal cinci camarazi, la o fabrică de rachete, a fost reținut. GALERIE FOTO

62238667

Poliţia ucraineană l-a reţinut joi pe soldatul Gărzii Naţionale care a deschis focul asupra gărzilor de securitate la o fabrică militară din motive necunoscute.

Acesta a ucis cinci persoane şi a rănit alte cinci, a anunţat ministrul de interne Denis Monastirski într-o postare pe Facebook, informează Reuters.

Vedeți mai multe imagini în galeria foto de la finalul articolului.

Potrivit unui comunicat al poliţiei, incidentul a avut loc în primele ore ale zilei de joi la fabrica de rachete Pivdenmaş din oraşul Dnipro (centru) în timp ce erau armele le erau înmânate gardienilor.

 

Patru militari şi o civilă au fost ucişi de soldat, înarmat cu o puşcă de asalt AK-47 şi 200 de cartuşe, potrivit Agerpres.

Ministrul de interne Denis Monastirski l-a numit pe soldat drept Artem Riabciuk şi a spus că va suporta "cea mai strictă responsabilitate prevăzută de lege".

 

Monastirski a precizat că va fi înfiinţată o comisie specială pentru a investiga toate împrejurările care ar fi putut conduce la crimă. 

 

Viceministrul de interne Anton Geraşcenko a declarat că ancheta se va concentra asupra motivului autorului crimei. "În primul rând va fi studiată chestiunea dacă militarul s-a confruntat cu presiuni psihologice în echipa" sa, a spus Geraşcenko.

Anchetatorii ar urma să investigheze şi modul în care soldatul a trecut examenul medical în urma căruia i s-a permis să aibă acces la arme.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62232140
CNN: „Opțiunea nucleară” care ar putea opri Rusia să atace Ucraina. Sancțiunea de care se teme Kremlinul
Pe măsură ce Occidentul amenință Rusia cu sancțiuni fără precedent, menite să-l descurajeze pe președintele Vladimir Putin să invadeze Ucraina, există o măsură care pare să provoace teamă la Kremlin: deconectarea Rusiei de la sistemul de plăți global.
62103022
Jens Stoltenberg: „Rusia ar trebui să-şi retragă trupele din Ucraina, Georgia şi Moldova”
NATO a transmis Rusiei propuneri scrise cu privire la multe probleme şi a indicat că doreşte "să continue pe calea dialogului", a declarat, miercuri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
62238638
27 ianuarie - Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului
În 2005, Rezoluţia privind comemorarea Holocaustului (60/7) a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a desemnat data de 27 ianuarie ca Zi internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului.