Un nou atac în Irak, asupra unei baze militare unde staţionează soldaţi americani

62102939
DVIDS

Alianţa anti-Stat Islamic condusă de SUA a raportat sâmbătă un atac asupra unei baze militare din vestul Irakului, atac în care nu s-au înregistrat răniţi, informează dpa şi Reuters.

"În această dimineaţă, la orele locale 02:20 (23:20 GMT), Baza Aeriană Ain Al-Asad (AAAB) a fost atacată de un sistem de supraveghere aeriană neprecizat", a anunţat într-un tweet purtătorul de cuvânt al alianţei, colonelul Wayne Marotto.

"Nu s-au înregistrat răniţi. Un hangar a fost avariat. Atacul este în curs de investigare", a adăugat el.

Până acum, atacul nu a fost revendicat.

Acesta este cel mai recent dintr-o serie de atacuri care au vizat baze unde staţionează forţe americane în Irak.

Aceste atacuri nu au fost revendicate până acum, însă Washingtonul acuză în mod regulat grupările armate irakiene apropiate de Iran că vizează trupe şi diplomaţi ai săi.

De la instalarea la putere, la sfârşitul lui ianuarie, a preşedintelui american Joe Biden, în jur de 30 de atacuri, cu bombă sau cu rachetă, au vizat convoaie logistice irakiene ale coaliţiei, baze unde staţionează soldaţi americani sau reprezentanţe diplomatice americane.

Bagdadul este prins între cei doi aliaţi ai săi. De o parte, Iranul vecin, de care el depinde pentru importuri şi electricitate, şi care face presiuni, prin aliaţii săi armaţi, pentru retragerea soldaţilor străini veniţi în Irak în 2014 să lupte împotriva jihadiştilor. De altă parte, Washingtonul, care nu a ezitat să întreprindă raiduri anti-iraniene pe teritoriul irakian, în care a fost ucis şi generalul iranian Qassem Soleimani, şi care doreşte reducerea influenţei tot mai mari a Iranului în Irak.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62188918
Anchetatori americani: China se pregătește de șase ani pentru al Treilea Război Mondial cu arme biologice
Oamenii de știință chinezi s-au pregătit pentru un al treilea război mondial cu arme biologice și genetice, inclusiv coronavirus, în ultimii șase ani, potrivit unui document obținut de anchetatorii americani, scrie Daily Mail. 
62188661
În ce ţară se va prăbuși racheta chinezească, potrivit ultimelor calcule
Rămășițele celei mai mari rachete chinezești urmează să reintre în atmosferă în prima parte a zilei de duminică, potrivit unui centru de cercetare spațială ce este finanțat de guvernul Statelor Unite, transmite Reuters.
62186478
Cuba începe vaccinarea cu seruri în fază experimentală, dezvoltate pe teritoriul său
Cuba va începe de săptămâna viitoare să-şi vaccineze populaţia cu seruri dezvoltate pe insulă dar încă în fază experimentală, au anunţat autorităţile vineri seara, informează sâmbătă AFP.