Convins că Israelul și Iranul se vor abține să se mai atace, președintele Trump a repetat că un acord de pace cu Iranul este aproape. Și că Strâmtoarea Ormuz s-ar putea redeschide în câteva zile. Pe de altă parte, o dronă maritimă a fost folosită pentru salvarea a doi piloți americani care au căzut cu elicopterul, în mare, aproape de Ormuz.

CNN a numărat. Pentru a 37-a oară, în decurs de două luni, Trump anunță un acord iminent cu Iranul.

Donald Trump, președintele SUA: „Suntem foarte, foarte aproape de un acord foarte bun, solid și puternic (cu Iranul). Vom obține un document semnat care este, de fapt, mai puternic decât bombardamentele. Blocada s-a dovedit a fi foarte eficientă. Blocada s-a dovedit a fi mult mai puternică decât bombardamentele. Și, de fapt, a fost o combinație între cele două”. 

Dacă Israelul și Iranul au anuțat că - deocamdată - se abțin să se mai atace reciproc, au continuat, în schimb, astăzi, raidurile aeriene asupra Libanului de sud. Armata israeliană ceruse, anterior, evacuarea locuitorilor din orașul Tyr - inclusiv din cartierele creștine.

Citește și
Farmaciile se mută în spațiu: companiile dezvoltă medicamente pe orbită pentru tratamente revoluționare

Teheranul a subliniat, însă, că oprește atacurile asupra Israelului atât timp cât Israelul nu mai bombardează ținte Hezbollah, din Liban.

Sally Lockwood, Sky News, Dubai: „Vedem cât de repede se schimbă lucrurile și cum totul poate escalada. Iranul condiționează acordul pe care Donald Trump încearcă să-l obțină de încheierea războiului din Liban. Dar Benjamin Netanyahu a fost foarte clar. El consideră acest război ca fiind unul separat și nu arată absolut nicio disponibilitate de a-și retrage trupele din sudul Libanului”.

În interviuri telefonice acordate televiziunilor britanice Sky News și BBC, Trump a declarat că nu crede că Israelul va relua războiul cu Iranul.

Sarah Smith, corespondent BBC: „I-am spus: „Domnul Netanyahu v-a sfidat duminică noaptea, i-ați cerut să nu atace Iranul, dar el tot a lansat rachetele!” „Nu, nu”, a replicat domnul Trump, nu așa s-a întâmplat!” Mi-a spus că rachetele erau deja pe drum către Iran când a vorbit cu el. Deci nu se mai putea face nimic.După care, (Trump) a adăugat, legat de Netanyahu: „Dacă îi cer ceva, atunci așa face”. Este felul în care Trump încearcă să convingă că el controlează situația în Orientul Mijlociu”. 

Reprezentanții Teheranului nu-și ascund lipsa de încredere în președintele american.

Ebrahim Azizi, președintele Comisiei pentru securitate națională și politică externă din Parlamentul Iranului: „Nu credem că este sincer, dar am spus de multe ori că acceptăm negocierile ca o continuare a câmpului de luptă. Considerăm că negocierea face parte din luptă”.  

Pe de altă parte, în acest context dificil, doi piloți americani au fost salvați după ce elicopterul lor aflat în patrulare s-a prăbușit în apropierea Strâmtorii Ormuz. Nu este clar dacă aparatul de zbor a fost doborât de forțele iraniene, ori a avut o problemă tehnică.

Sean Bell, analist de securitate Sky News: „Eu nu cred în coincidențe. Cel mai probabil a fost doborât, însă vestea bună este că membrii echipajului sunt teferi”.

Marina americană a folosit în premieră o dronă maritimă pentru a-i găsi și salva pe cei doi piloți, în aproximativ două ore.