Copiii au fost găsiţi marţi seară plângând lângă un drum din apropierea localităţii Alcácer do Sal, la aproximativ 100 km sud de Lisabona. Femeia şi partenerul ei, identificaţi de autorităţi drept Marine R. şi Marc B., au fost arestaţi joi la Fátima.
În timp ce erau conduşi spre tribunal sâmbătă dimineaţă, bărbatul a strigat în franceză „Te iubesc”, iar mama copiilor a început să cânte.
Ulterior, un judecător a decis plasarea celor doi în arest preventiv până la proces, potrivit presei franceze şi portugheze. Ei sunt acuzaţi de agresiune agravată, punerea în pericol a minorilor şi abandonarea copiilor.
În Portugalia, suspecţii trebuie prezentaţi în faţa unui judecător în cel mult 48 de ore de la arestare, pentru a se decide dacă rămân în detenţie sau sunt eliberaţi până la proces.
Cei doi au fost deja interogaţi timp de mai multe ore de anchetatori.
Între timp, copiii, în vârstă de patru şi cinci ani, se află în grija unei familii franceze de plasament din Lisabona şi urmează să fie trimişi înapoi în Franţa.
Autorităţile au declarat în faţa Tribunalului din Setúbal că cei doi băieţi locuiau împreună cu mama lor, în vârstă de 41 de ani, în oraşul Colmar, din estul Franţei, în timp ce tatăl avea drepturi limitate şi supravegheate de vizitare, relatează presa locală.
La 11 mai, tatăl a anunţat dispariţia copiilor, iar autorităţile au început căutările pentru mamă şi cei doi minori, fiind emis şi un mandat european de arestare.
Mama şoferului care i-a găsit pe copii a declarat pentru presa portugheză că unul dintre băieţi ar fi spus că li s-au acoperit ochii şi li s-a spus să caute o jucărie ascunsă, iar când şi-au dat jos legăturile de la ochi, mama lor dispăruse.
Autorităţile au precizat că cei doi suspecţi nu păreau să aibă vreo legătură cunoscută cu Portugalia.
Cazul a atras atenţia şi din cauza profilului celor doi. Potrivit contului său de LinkedIn, femeia se prezintă drept sexolog specializat în „practici orientate spre corp, psihotraumă şi dinamici de dezvoltare”.
Partenerul ei, în vârstă de 55 de ani, este fost ofiţer al jandarmeriei franceze, retras din activitate în 2010.
Cotidianul local Correio da Manhã a relatat că cei doi puteau fi auziţi din celulele separate „strigând unul la celălalt”.