Un bloc uriaș de gheață s-a rupt de calota Antarcticii, devenind cel mai mare ghețar plutitor din lume

62190981

Un bloc de gheaţă cu dimensiuni uriașe s-a desprins din Antarctica în Marea Weddell şi este în prezent cel mai mare aisberg din lume, a anunţat Agenţia Spaţială Europeană.

Aisbergul, care măsoară 170 de kilometri lungime şi 25 de kilometri lăţime, a început să plutească în urmă cu câteva zile, transmite News.ro. 

El s-a desprins din partea de vest a banchizei Ronne, a precizat miercuri ESA.

iceberg

În imagina publicată de ESA, ghețarul este comparat cu insula spaniolă Mallorca.

Desprinderea blocurilor de gheaţă face parte dintr-un ciclu natural, iar oamenii de ştiinţă nu o atribuie schimbărilor climatice, ci sunt de părere că este un fenomen obişnuit.

Topirea lui nu va duce la o creştere a nivelului mării, pentru că era parte dintr-o banchiză. Spre deosebire, topirea gheţarilor de pe continente influenţează nivelul. Dacă întreaga calotă glaciară din Antarctica s-ar topi, nivelul mării ar putea creşte cu aproximativ 57 de metri.

ESA a transmis că aisbergul a fost remarcat prima dată de oceanograful Keith Makinson cu British Antarctic Survey, săptămâna trecută, şi a fost confirmat de US National Ice Center.

Aisbergul a fost denumit A-76.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62190957
Şoferul unei Tesla a fost prins dormind la volan pe o autostradă din Wisconsin
Şoferul unei mașini autonome a fost prins dormind la volan. Polițiştii au reușit să îl trezească după câțiva kilometri.
62183310
Foşti piloţi americani au vorbit în premieră public despre întâlnirile cu obiecte zburătoare neidentificate
Câţiva foşti piloţi americani au vorbit pentru prima oară public despre întâlnirile de gradul trei pe care le-au avut cu...obiecte zburătoare neidentificate.
62190946
Înalt oficial Hamas, despre confruntările din Gaza: "Mă aştept să se ajungă la o încetare a focului într-o zi sau două”
Un înalt oficial al Hamas a declarat miercuri că se aşteaptă ca Israelul şi militanţii din Gaza să ajungă la o încetare a focului "într-o zi sau două", armistiţiu care să pună capăt violențelor transfrontaliere.