Un avion cu 183 de persoane la bord și-a pierdut toboganul de urgenţă, la scurt timp după decolare. Ce s-a întâmplat apoi

×
Publicitate

Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană.

O serie neagră care afectează constructorul american de avioane continuă - după o cală de marfă deschisă, o uşă smulsă, un reactor în flăcări - cu un tobogan de urgenţă.

Vineri, avionul de linie s-a întors din drum după decolare, după ce piloţii au simţit că o vibraţie neobişnuită a zguduit avionul de tip Boeing 767, înregistrat ca fabricat în 1990.

Administraţia Federală americană a Aviaţiei (FAA) a confirmat versiunea companiei, care precizează că piloţii au primit o alertă cu privire la toboganul de urgenţă de pe partea dreaptă a avionului.

La bordul aeronavei se aflau 176 de pasageri, doi piloţi şi cinci membri ai echipajului.

Delta Airlines dă asigurări că le-a găsit alt zbor către California tuturor pasagerilor.

Avionul a fost scos din uz pe perioada unor verificări.

Toboganul era, în continuare, de negăsit.

”Cum nimic nu este mai important decât siguranţa clienţilor noştri şi personalului nostru, echipajele Delta şi-au pus în aplicare formarea aprofundată şi au urmat procedurile pentru a se întoarce pe Aeroportul JFK la New York”, a anunţat, într-un comunicat, compania aeriană.

Spre deosebire de alte modele, avionul de tip Boeing 767 a fost cruţat de seria de incidente.

În ianuarie, doar avionul de mediu curier Boeing 737 Max era vizat de o invstigaţie a FAA şi poliţiei federale (FBI).

În prezent, avioanele de lung curier de tip Boeing 777 şi Boeing 787 Dreamliner sunt de asemenea vizate.

Un avertizor de integritate din interiorul constructorului american de avioane şi-a exprimat îndoiala cu privire la viabilitatea procesului de asamblare a acestor două tipuri de aeronavă.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62445056
VIDEO șocant. ”Nu pot respira. Nu pot respira”. Un afroamerican, Frank Tyson, a murit sub genunchiul unui poliţist în Ohio

Un afroamerican pe nume Frank Tyson, în vârstă de 53 de ani, eliberat condiţionat recent din închisoare, suspectat de faptul că era implicat într-un accident rutier, a murit în timpul arestării sale în 18 aprilie.

62445051
"Un atac complex". Nordul Israelului, vizat de drone și rachete ghidate lansate de Hezbollah. Ținta organizației libaneze

Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat, sâmbătă, că a vizat două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului, informează AFP.

62445047
Haos global, dezastru economic și conflict nuclear. Un expert explică ce înseamnă înfrângerea Ucrainei pentru omenire

O victorie a Rusiei în Ucraina ar putea să arunce lumea în dezordine, să transforme economia globală și să declanșeze conflictul nuclear, a avertizat Jamie Dimon, directorul general al JPMorgan.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.