Un atacator arab a ucis patru persoane în Israel. Individul a fost împuşcat mortal

62249533
Getty

Un atacator arab a ucis, marţi, cel puţin patru persoane în oraşul Beersheba, din sudul Israelului, relatează News.ro.

Atacatorul a fost ulterior împuşcat mortal de un trecător. Acesta este unul dintre atacurile cu cel mai mare număr de morţi din Israel în ultimii ani, au anunţat Poliţia şi serviciile de urgenţă, conform Reuters.

Nu a existat nicio revendicare imediată a atacului. Presa israeliană l-a identificat pe atacator ca fiind un cetăţean arab din Israel, un fost profesor de liceu care fusese arestat pentru presupuse legături cu Statul Islamic.

„Părea a fi un singur terorist pe care l-a cuprins dorinţa de a înjunghia... Un civil a luat iniţiativa şi l-a împuşcat şi l-a ucis”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Eli Levy, la Channel 13 TV.

Serviciul de ambulanţă Magen David Adom a informat că trei femei şi un bărbat au fost ucişi de atacator, care a comis atacul la o benzinărie şi la un centru comercial în aer liber. De asemenea, cel puţin alte două persoane au fost rănite, una dintre ele având răni grave.

Tensiunile se intensifică în Israel şi în teritoriile palestiniene pe măsură ce Ramadanul, care are locul în aprilie anul acesta, se apropie. Aceasta este o perioadă în care actele violente au izbucnit în trecut.

Mai multe atacuri de acest tip au avut loc în Ierusalimul de Est şi Cisiordania în ultimele săptămâni, unii dintre suspecţi fiind împuşcaţi mortal de forţele israeliene.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62249525
Un avion al Forţelor Aeriene din Pakistan s-a prăbuşit. Incidentul s-a soldat cu moartea celor 2 piloţi

Un avion de antrenament al Forţelor Aeriene din Pakistan s-a prăbuşit, marţi, în timpul unei misiuni în nord-vestul ţării.

62249507
Soldatul rus care și-a predat tancul forțelor ucrainene va primi acum o recompensă de 10.000 de dolari

Un soldat rus s-a predat recent cu tot cu tanc și a negociat prin SMS cu armata ucraineană. Acum, oficialii ucraineni spun că „Mișa” va primi o recompensă de 10.000 de dolari, dar și un duș cald pe perioada războiului.

62249481
Andrei Șevcenko, interviu în lacrimi în presa britanică: "Datoria mea acum este să opresc uciderea copiilor nevinovați"

Andrei Șevcenko, 45 de ani, cel mai mare fotbalist din istoria Ucrainei, a vorbit în presa britanică despre situația dramatică în care se află țara sa după invazia armatei ruse.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.