Parlamentul European a votat marți poziția cu care intră în negocieri cu guvernele statelor membre și cere un buget mai mare decât cel propus de Comisia Europeană. România ar putea obține peste 60 de miliarde de euro, dintre cele mai mari alocări din Uniune.
Corespondent PRO TV: „Este practic momentul în care se decide cum vor fi împărțiți banii europeni, 2 trilioane de euro, începând cu 2028, pe capitole bugetare și între statele membre. Parlamentul a cerut prin vot o creștere cu 10% a bugetului propus de către Comisia Europeană. Sunt patru mari priorități apărare, securitate, agricultură și coeziune. Miza pentru România este uriașă de la aderare. Țara noastră a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu aproximativ 35 de miliarde de euro și a primit înapoi în jur de 110 miliarde.
Noul buget pe varianta susținută de Parlament, România ar putea ajunge la o alocare de peste 65 de miliarde de euro, cea mai mare dintre statele membre. Problema însă rămâne dacă vom cheltui aceste fonduri. Accesarea lor va fi legată de investiții și reforme, după modelul PNRR, iar aici știm deja că România are dificultăți.
Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului European pentru buget, avertizează că dacă vom continua să finanțăm proiecte mici, precum terenuri de sport și instalații de iluminat, în timp ce alte state investesc în inteligența artificială și digitalizare, decalajul față de vest poate crește și mai mult.
Negocierile vor fi însă dificile, mai ales pentru că bugetul este finanțat în mare parte din contribuțiile statelor membre. Țările care plătesc cel mai mult, precum Germania, nu vor un buget mult mai mare. De acea, Parlamentul propune și noi surse de venit taxe pe marile companii digitale, pe profiturile din criptomonede, jocuri de noroc și pariuri online”.