Ucraina a devenit cel mai mare importator de arme din lume. Creștere de 100 de ori în ultimii cinci ani

62494258
Getty

Ucraina este în prezent cel mai mare importator de arme la nivel mondial, la peste trei ani de la declanşarea invaziei ruse împotriva sa, a informat luni într-un raport Institutul Internaţional de Cercetări asupra Păcii de la Stockholm, transmite dpa.

Importurile de arme ale Ucrainei au crescut de aproape 100 de ori comparativ cu perioada precedentă de cinci ani, subliniază acest institut de cercetare.

Datele SIPRI se referă la volumul livrărilor de arme, nu la valoarea lor financiară. În condiţiile în care acest volum poate fluctua puternic de la an la an, cercetătorii compară perioade de cinci ani, în acest caz perioada 2020-2024 cu 2015-2019.

Ucraina înregistrează acum 8,8% din volumul total al importurilor de arme grele, fiind luate în calcul astfel de arme precum tancuri, avioane de luptă, submarine şi altele similare.

În aceeaşi perioadă de cinci ani luată în calcul, India se clasează pe locul doi, cu 8,3% din importurile de arme grele, urmată de Qatar cu 6,8%, Arabia Saudită cu 6,8% şi Pakistan cu 4,6%.

Potrivit raportului SIPRI, cel puţin 35 de ţări au contribuit la importurile de arme pentru Ucraina, cu SUA reprezentând 45%, urmate de Germania cu 12% şi Polonia cu 11%.

Recent, administraţia SUA a suspendat ajutorul militar pentru Ucraina ca parte a deciziei preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt ostilităţilor.

Cercetătorii SIPRI văd în incertitudinile din politica externă a SUA unul dintre principalii factori care determină ţările europene să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare.

Astfel, importurile de arme europene au crescut cu 155% comparativ cu două perioade de a câte cinci ani precedente în contrast cu tendinţa globală, care arată o reducere a importurilor de arme cu cel puţin 0,6%.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Cum ajungi să te crezi zeu. Ce efecte are ketamina, medicamentul pe care îl ia Elon Musk

Utilizarea excesivă a ketaminei te poate face să simți că tu conduci lumea. Iar asta îi convine lui Elon Musk.

Noul premier al Canadei are misiunea de a apăra țara de Donald Trump. Mark Carney, mesaj ferm pentru președintele SUA

Mark Carney, novice în politică, dar un bancher cu experienţă în conducerea instituţiilor financiare de stat în timpul crizelor, a câştigat duminică cursa pentru înlocuirea lui Justin Trudeau.

Coreea de Nord avertizează SUA și Coreea de Sud că pot declanșa un război "accidental". Gestul care a pus Phenianul pe jar

Coreea de Nord a condamnat, luni, exerciţiile militare comune dintre SUA şi Coreea de Sud ca fiind o "provocare" şi a avertizat asupra riscului declanşării unui război cu "un singur tir accidental"

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.