Truss afirmă că îl consideră pe Putin „inamicul” comun al Europei, iar pe Macron „prietenul” Marii Britanii

62284432
Profimedia

Liz Truss a declarat că îl consideră pe Vladimir Putin „inamicul” comun al Europei, deoarece „a ameninţat libertatea şi democraţia Europei şi a crescut preţurile energiei”, în timp ce Emmanuel Macron este un „prieten” al Marii Britanii.

 

Afirmaţiile lui Truss făcute în timpul cursei pentru Downing Street, când a refuzat să spună dacă Macron era „prieten sau duşman”, au fost extrem de criticate, relatează The Guardian, citată de News.ro.

„Colaborez extrem de tare cu preşedintele Macron şi Guvernul francez şi discutăm despre modul în care Regatul Unit şi Franţa pot colabora mai strâns pentru a construi mai multe centrale nucleare şi pentru a ne asigura că ambele ţări au securitate energetică în viitor”, a declarat premierul britanic la Praga, unde participă la summitul inaugural al Comunităţii Politice Europene şi unde se va întâlni cu preşedintele francez

„Suntem amândoi foarte clari: inamicul este Vladimir Putin, care, prin războiul său îngrozitor din Ucraina, a ameninţat libertatea şi democraţia în Europa şi a crescut preţurile energiei, o situaţie pe care trebuie să o înfruntăm cu toţii acum”.

Întrebat dacă Macron era la acea vreme un prieten, Truss a spus: „Este un prieten”.

 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62290270
Familia unei adolescente ucise în timpul protestelor din Iran a fost forţată să mintă în legătură cu moartea fetei
Familia unei adolescente care a murit în timpul protestelor din Iran a fost forţată să facă declaraţii false, a afirmat o sursă apropiată familiei.
61550873
Armata ucraineană câștigă mai mult teren pe frontul de est, în timp ce trupele lui Putin îşi creează noi linii defensive
Rusia încearcă să stăvilească intensa contraofensivă a armatei ucrainene în estul şi sudul Ucrainei, unde trupele ruse îşi creează noi linii defensive în timp ce continuă să fie împinse în retragere de cele ucrainene.
62256814
Republica Moldova prelungește starea de alertă pentru încă două luni
Starea de urgenţă instituită în Republica Moldova pe 24 februarie, în urma invaziei ruse din Ucraina, a fost prelungită cu încă 60 de zile.