Trump, noi laude pentru Kim Jong-un: Are o „viziune măreață și frumoasă”

62024853
AFP

Donald Trump a ținut să-l laude iar pe Kim Jong-un. De data aceasta, președintele Statelor Unite a remarcat „viziunea măreață și frumoasă” pe care liderul nord-coreean o are pentru țara sa.

Liderul de la Casa Albă nu s-a arătat deloc îngrijorat de testele cu rachete balistice efectuate în ultima vreme de Coreea de Nord.Testele „sunt standard” și nu vor afecta în niciun fel relațiile bilaterale, a precizat el, potrivit The Independent.

„Cred că sunt sub control, cu siguranță sunt sub control. Nu avem vreun acord în privința asta. Nu am nicio problemă. Vom vedea ce se întâmplă. Acestea sunt rachete cu rază mică de acțiune. Sunt standard”, a insistat Donald Trump.

„Kim are o viziune măreață și frumoasă asupra țării sale și doar Statele Unite, cu mine președinte, poate face ca aceasă viziune să devină realitate”, a scris Trump pe Twitter.

Donald Trump a mai afirmat că este posibil ca testele efectuate de Coreea de Nord să încalce rezoluții ONU, dar, chiar și așa, „Kim nu vrea să mă dezamăgească”.

În trecut, Trump afirmase că el și Jong-un „s-au îndrăgostit” când s-au întâlnit.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62067017
Captură record. Unde au găsit autoritățile germane cocaină de 1 mld. de euro

Vama germană a anunţat vineri o captură record pentru această ţară, de 4,5 tone de cocaină,

62066976
Alertă în Groenlanda. 11 miliarde de tone din gheață au dispărut într-o singură zi

După săptămâni întregi de temperaturi neobișnuit de ridicate, Groenlanda a pierdut, într-o singură zi, joi, 11 miliarde de tone din gheață, echivalentul a 4,4 milioane de bazine olimpice.

62066969
Blestemul familiei Kennedy a lovit din nou. Saoirse Kennedy a murit la 22 de ani

Blestemul familiei Kennedy a lovit din nou. Nepoata în vârstă de 22 de ani a lui Robert F. Kennedy a murit în urma a ceea ce pare a fi o supradoză de droguri.

Recomandări
Shutterstock 2669428289
Lider liberal: PSD și puciștii din PNL „își trimit bezele”. Cine este „ministrul catastrofă” scos la înaintare

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru spune că PSD și puciștii liberali „își trimit bezele”, în condițiile în care social-democrații vor la guvernare, dar au nevoie și de un „paravan”, un alt partid care să le „deconteze furăciunile”.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.