Trump, convins că Rusia și China fac teste nucleare. „Ei nu vorbesc despre asta. Vom face și noi”

62587098
Getty

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu la CBS, că Rusia şi China efectuează teste nucleare „dar nu vorbesc despre asta”, relatează AFP.

„Rusia efectuează teste, China efectuează teste, dar nu vorbesc despre asta”, a afirmat el. „Vom face teste pentru că şi alţii fac teste. Coreea de Nord face teste. Pakistanul face teste”, a adăugat şeful Casei Albe.

„Ştiţi, oricât de puternice ar fi (armele nucleare), lumea este mare. Nu ştii neapărat unde fac teste. Se fac teste subterane, la adâncime, unde oamenii nu ştiu cu adevărat ce se întâmplă. Simţi o mică vibraţie. Ei fac teste, iar noi nu. Trebuie să facem şi noi”, a declarat Trump.

„Ceea ce spun este că vom face teste nucleare, aşa cum fac şi alte ţări”, a insistat el, fără a răspunde precis la o întrebare referitoare la detonarea propriu-zisă a unei încărcături nucleare, pe care Statele Unite nu au mai practicat-o din 1992.

Pe de altă parte, tot duminică, secretarul energiei, Chris Wright, a declarat la Fox News că nu este vorba de „explozii nucleare”.

„Sunt ceea ce se numeşte «explozii non-critice», adică testezi toate celelalte părţi ale unei arme nucleare pentru a te asigura că au geometria adecvată şi că declanşează explozia nucleară”, a explicat el. „Testele pe care le vom efectua vizează sisteme noi şi, repet, este vorba de explozii non-nucleare”, a insistat Wright, potrivit News.ro.

Donald Trump a stârnit îngrijorări şi proteste puternice în întreaga lume când a anunţat, joi, că a ordonat Pentagonului să „înceapă testarea armelor nucleare, pe picior de egalitate” cu Rusia şi China. De atunci, el şi-a reiterat intenţia de a relua testele cu arme nucleare, fără a preciza ce anume are de gând să facă, astfel că rămâne incertitudinea cu privire la intenţiile sale: se referă la testarea armelor capabile să transporte o încărcătură nucleară sau la detonarea propriu-zisă a unei încărcături nucleare?

Această decizie şocantă survine într-un context geopolitic incandescent, într-un moment în care retorica nucleară revine periodic la Moscova în prim-plan de la invadarea Ucrainei, în februarie 2022.

Nicio putere nu a mai efectuat oficial un test nuclear în ultimele trei decenii, cu excepţia Coreei de Nord (de şase ori între 2006 şi 2017). Rusia (pe atunci Uniunea Sovietică) nu a mai efectuat astfel de teste din 1990, iar China din 1996.

Însă multe ţări, în frunte cu Statele Unite, efectuează în mod regulat teste cu vectori - rachete, submarine, avioane de vânătoare sau altele. Washingtonul este semnatar al Tratatului de interzicere completă a testelor nucleare (CTBT). Efectuarea unei explozii nucleare ar constitui o încălcare flagrantă a acestuia.

Articol recomandat de sport.ro
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Citește și...
Taxele vamale ale lui Trump ar putea majora cheltuielile de sărbători ale americanilor cu peste 40 de miliarde de dolari

Consumatorii americani ar putea plăti mai mult în acest sezon de sărbători din cauza tarifelor impuse de preşedintele Donald Trump, potrivit unei analize realizate de o platformă financiară.

Shein a retras de la vânzare păpuşi cu caracter pornografic, după ce autorităţile din Franța au depus plângere

Shein a retras de la vânzare păpuşi sexuale cu aspect de copii, după ce acestea au fost descoperite pe site-ul companiei de către autoritatea franceză pentru protecţia consumatorilor, DGCCRF, relatează Reuters.

Cutremur puternic, cu zeci de morți și sute de răniți. Ce magnitudine a avut și unde a lovit

Cel puțin 20 de oameni au murit și sute au fost răniți după un cutremur cu magnitudinea 6,3 care a zguduit nordul Afganistanului, la două luni după un seism devastator ce a provocat cel mai grav bilanț din istoria recentă a țării.

Recomandări
Noua lege a salarizării a fost pusă în dezbatere publică. Plafonul de 20% pentru sporuri rămâne în vigoare

Proiectul noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost pus în dezbatere publică, documentul propunând o reformare a modului în care sunt stabilite salariile în sectorul bugetar. 

Șeful Cancelariei premierului: Ne confruntăm cu cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor

Dunărea are în prezent cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor, a transmis, joi, şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca.

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1, joi, de la 19:00. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.