Trump: ”Ce au făcut Rusia, Iranul și Siria este o rușine pentru omenire”

61942789
Getty

Donald Trump a declarat vineri că atitudinea Rusiei şi Iranului în Siria este "o ruşine", referindu-se la bombardamentele intensive ale regimului sirian asupra fiefului rebel din Ghouta de Est care au făcut sute de morţi.

"Ceea ce au făcut recent Rusia, Iranul şi Siria este o ruşine pentru omenire", a declarat Donald Trump în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă. "Ceea ce au făcut aceste trei ţări acelor oameni (...) este o ruşine", a adăugat el.

Cu începere de duminică, 468 de civili, dintre care 108 copii, potrivit unui ONG, au fost ucişi de violentele raiduri aeriene şi tirurile de artilerie continue desfăşurate de armata preşedintelui sirian, Bashar Al-Assad, împotriva fiefului rebel din Ghouta de Est, la porţile Damascului, relatează Agerpres, citând AFP.

Negocierile continuă în Consiliul de Securitate al ONU pentru a evita un veto al Rusiei, aliat nedezminţit al regimului sirian, la un proiect de rezoluţie ce ar permite o încetare a focului pe o perioadă de 30 de zile în întreaga Siriei cu scopul de a distribui ajutoare umanitare şi a permite evacuări pe motive medicale din Ghouta de Est.

Statele Unite sunt şi ele implicate militar în Siria, unde sunt aliate ale Forţelor Democratice Siriene - o miliţie arabo-kurdă care controlează este ţării -, pentru a lupta împotriva jihadiştilor din gruparea Stat Islamic (SI).

La începutul anului, Pentagonul a făcut cunoscut că Statele Unite îşi vor menţine trupele în Siria "atât timp cât va fi necesar", chiar dacă, pentru Donald Trump, nu au vocaţia de a rămâne acolo.

"Ne aflăm acolo pentru un motiv, a scăpa de SI şi a reveni acasă", a nuanţat preşedintele american. "Nu suntem acolo din alte motive şi aproape ne-am atins obiectivul", a adăugat Donald Trump, citat de AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61942788
O maşină a lovit o barieră de securitate lângă Casa Albă

A fost alertă de securitate la Casa Albă după ce o femeie a intrat cu maşina într-o barieră aflată la intrarea de vest a complexului.

61942778
A intrat cu maşina într-un grup de copii, apoi a fugit de la locul accidentului

Accident grav, în Slovacia. Un şofer a intrat cu maşina într-un grup de copii care mergeau la şcoală, iar 12 elevi au fost răniţi.

61933328
Donald Trump a anunțat o măsură fără precedent în cazul Coreei de Nord

Preşedintele american Donald Trump a anunțat vineri impunerea celui mai substanţial set de sancţiuni de până acum adoptat de SUA împotriva Coreei de Nord, informează Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.