Trump anunţă noi măsuri împotriva Iranului. "Sancţiunile cele mai severe impuse vreodată''

62068128

SUA au instituit sancţiuni împotriva Băncii Centrale a Iranului, a anunţat vineri Donald Trump.

SUA au instituit sancţiuni împotriva Băncii Centrale a Iranului, a anunţat vineri la Casa Albă, în faţa presei, preşedintele Donald Trump, care a vorbit despre ''sancţiunile cele mai severe impuse vreodată unei ţări'', decizie ce vine la aproape o săptămână după atacul cu drone şi rachete asupra unor importante instalaţii petroliere saudite pus de Washington pe seama Teheranului, relatează Reuters, AFP şi EFE.

Trump nu a oferit alte detalii despre aceste sancţiuni, menţionând însă că ele lovesc ''direct foarte sus''.

Vorbind la rândul său în faţa presei, secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a spus că banca centrală este ultima sursă de fonduri a Teheranului.

Trezoreria SUA a emis ulterior un comunicat în care afirmă că noile sancţiuni vizează atât Banca Centrală a Iranului, cât şi Fondul de Dezvoltare al acestei ţări şi compania Etemad Tejarate Pars.

Potrivit Washingtonului, Banca Centrală a Iranului finanţează Gardienii Revoluţiei, unitatea de elită a armatei iraniene, forţele al-Quds, o subunitate specială a Gardienilor Revoluţiei, precum şi gruparea şiită libaneză Hezbollah.

Fondul de Dezvoltare iranian este, potrivit Trezoreriei americane, fondul suveran al Iranului şi în conducerea acestuia se regăseşte inclusiv preşedintele iranian Hassan Rouhani, iar compania Etemad Tejarate Pars este folosită ca paravan pentru transferuri financiare destinate achiziţiilor efectuate de Ministerul Apărării iranian.

Întrebat despre posibilitatea unor represalii militare împotriva Iranului, Trump a răspuns că SUA sunt mereu pregătite şi că o acţiune militară a fost mereu o posibilitate, dar a adăugat că ''reţinerea este un lucru bun'' şi ea demonstrează ''putere''.

Autorităţile saudite au prezentat public miercuri resturi ale dronelor şi rachetelor care au fost lansate sâmbătă asupra rafinăriei de la Abqaiq, cea mai mare din lume, şi asupra exploatării petroliere de la Khurais. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Arabia Saudită, col. Turki al-Malki, a afirmat că 18 drone şi 7 rachete de croazieră au fost lansate asupra celor două instalaţii vizate dinspre nord, negând aşadar că atacul ar fi fost executat de rebelii houthi din Yemen.

Iranul a respins orice implicare şi a transmis, prin vocea ministrului său de externe, Mohammad Javad Zarif, că eventuale lovituri militare americane ori saudite împotriva Iranului vor avea drept consecinţă un ''război total''. ''Nu vom clipi dacă va trebui să ne apărăm teritoriul'', a mai spus acesta într-o declaraţie acordată postului CNN.

Reacţia Iranului la sancţiunile americane

 

Guvernatorul Băncii centrale iraniene Abdolnasser Hemmati a afirmat vineri că noile sancţiuni americane impuse instituţiei pe care o conduce demonstrează că Washingtonul nu deţine nicio pârghie de control asupra Teheranului, conform agenţiei oficiale de presă Irna, transmite AFP.

Statele Unite au înăsprit vineri sancţiunile la adresa Băncii centrale iraniene, prezentate de preşedintele american Donald Trump drept "cele mai severe impuse vreodată unei ţări".
"Sancţiunile administraţiei americane împotriva Băncii centrale demonstrează în ce măsură (americanii) nu reuşesc să găsească pârghii asupra Iranului", a afirmat Abdolnasser Hemmati.

În opinia lui Hemmati, dacă sancţiunile ar fi fost eficiente "situaţia economică a Iranului ar fi fost foarte diferită de ce este astăzi".
 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62078955
Masacru în Irak, în oraşul sfânt al şiiţilor. Atacul ar fi fost comis de ISIS

Doisprezece civili au fost ucişi, vineri, în explozia unei bombe plasate într-un autobuz la intrarea în oraşul şiit sfânt Kerbala din Irak

62078952
Statele Unite trimit trupe în Golf, după atacul asupra Arabiei Saudite

Pentagonul anunţă întărirea prezenţei sale militare în regiunea Golfului, după atacurile din Arabia Saudită.

62054744
La cine a ajuns miliardul de dolari "dispărut" din Republica Moldova

Membrii Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor devalizării sistemului bancar al Republicii Moldova şi de investigare a fraudei bancare din 2014 au dezvăluit numele câtorva dintre beneficiarii fraudei bancare.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.