Trei morți după o explozie la un gazoduct din Rusia, care transporta gaz în Europa. Reacția guvernului României VIDEO

62311555
Twitter

Trei persoane şi-au pierdut viaţa în explozia produsă în centrul Rusiei la un gazoduct care transportă gaz din Arctica spre Europa via Ucraina, au anunţat marţi responsabili locali şi agenţia TASS, transmite Reuters.

Responsabili locali au indicat pe Telegram că fluxul de gaz prin secţiunea gazoductului Urengoi-Pomarî-Ujgorod a fost întrerupt de la ora 10:50 GMT, scrie Agerpres.

Potrivit serviciilor de urgenţă locale, citate de TASS, trei persoane au decedat şi una a fost rănită.

Ministerul regional pentru Situaţii de Urgenţă din Ciuvaşia a precizat că explozia s-a produs în timpul lucrărilor de mentenenţă planificate, în apropiere de satul Kalinino, la circa 150 km vest de Kazan. Flacăra produsă de explozie a fost stinsă, a indicat aceeaşi sursă.

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului României, a declarat: „Vă pot confirma că, potrivit datelor Transgaz, România nu e afectată de explozia de la conducta de gaz care traversează granița dintre Rusia și Ucraina la Sudzha”.

Gazoductul, construit în anii 1980, intră în Ucraina prin staţia de măsurare Sudja, în prezent principala rută prin care gazul din Rusia ajunge în Europa.

Gazprom a anunţat anterior marţi că se aştepta să pompeze 43 milioane de m3 de gaz spre Europa via Ucraina prin Sudja în următoarele 24 de ore, un volum similar celui din zilele precedente.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62308991
Liderii proruşi ai regiunilor ucrainene anexate ilegal de Moscova, decorați de președintele Vladimir Putin
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a decorat, marţi, la Kremlin, pe liderii proruşi ai celor patru regiuni ucrainene - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.  
62304969
Criza provocată de pandemia de COVID-19 ia amploare în China. Crematoriile nu mai fac față, iar oamenii sunt disperați
În China, criza provocată de pandemia de COVID ia amploare, după ce guvernul a eliminat brusc toate restricțiile. Populația se teme că numărul deceselor este mult mai mare decât cifrele care apar în bilanțul oficial.
62196767
Decorațiuni rusești de Crăciun. Oraș din Siberia, „invadat” de zeci de soldați de gheață
Un oraș din Siberia a fost „invadat” de zeci de statui din gheață reprezentând soldați ruși înarmați cu puști Kalașnikov.