Theresa May va anunţa o remaniere a Guvernului britanic

61926469
Getty

Cabinetul britanic va fi supus unei remanieri începând de luni, a confirmat duminică prim-ministrul Theresa May într-un interviu pentru BBC, refuzând să ofere mai multe detalii.

"Evident că după plecarea lui Damian Green înainte de Crăciun, trebuie făcute unele schimbări şi voi face unele schimbări", a indicat ea, făcând referire la demisia adjunctului său Damian Green, implicat într-un scandal sexual. Vicepremierul britanic fusese acuzat că a minţit după descoperirea a "mii" de imagini pornografice pe calculatorul de serviciu, relatează Agerpres, citând Reuters.

Printre altele, Theresa May a spus că intenţionează să rămână în funcţie "atât timp cât mă vor oamenii" şi că vrea să îi conducă pe conservatorii săi în următoarele alegeri generale, care urmează să aibă loc în 2022.

Principalii membri ai guvernului, printre care ministrul finanţelor Philip Hammond, ministrul de interne Amber Rudd, ministrul de externe Boris Johnson şi ministrul pentru Brexit David Davis, ar urma să rămână în funcţie.

Ministrul sănătăţii Jeremy Hunt ar putea fi promovat în postul de viceprim-ministru, înlocuindu-l pe Green. Dar în presa britanică, mai mulţi comentatori consideră că această numire va fi amânată, având în vedere criza traversată în plină iarnă de NHS, serviciul britanic de sănătate.

Ministrul educaţiei, Justine Greening, ministrul fără portofoliu Patrick McLoughlin, preşedinte al Partidului Conservator, ministrul economiei Greg Clark, precum şi liderul Camerei Comunelor, conservatoarea Andrea Leadsom, care participă la consiliile de miniştri, ar putea să nu rămână în funcţie.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
În Spania, sute de soldați au fost mobilizaţi pentru a veni în ajutorul șoferilor înzăpeziţi

Dacă la noi e zăpada doar la munte, spaniolii au parte de ea din plin!

Sute de fani au stat 5 ore la coadă pentru un kebab la restaurantul fotbalistului Lukas Podolski

Fotbalistul german Lukas Podolski și-a deschis un restaurant de tip kebab în orașul său de origine Köln, iar sute de fani au ajuns și cu 5 ore mai devreme pentru a cumpăra produse livrate chiar de starul lor local.

Tragedie în apele Chinei. 32 de marinari sunt dați dispăruți după ce un petrolier s-a ciocnit cu un cargo

32 de marinari sunt dați dispăruți după ce un petroiler s-a ciocnit de un cargo, în apele Chinei.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Bacău. Aproape 50 de copii au fost transportați de urgență la spital

Ministerul Sănătății monitorizează situația de la o școală din județul Bacău, unde 49 de elevi sunt suspectați de toxiinfecție alimentară după ce au consumat hrană furnizată de o firmă de catering. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.