The Sun: Putin, nesigur și distras, a tremurat la slujba de Înviere, este uimitor de slăbit

62255811
Getty

Aspectul fragil al lui Vladimir Putin la slujba de Înviere alimentează din nou zvonurile privind starea precară de sănătate a președintelui rus, despre care se spune că are cancer tiroidian în stadiu terminal și Parkinson.  

Putin și-a mușcat buzele în mai multe rânduri, s-a frământat vizibil și a părut distras și nesigur, a sesizat The Sun analizând imaginile făcute publice de Kremlin cu președintele rus de la slujba de Înviere.

Tiranul, după cum îl numește publicația britanică, a fost văzut făcând mai multe grimase în timp ce ținea o lumânare aprinsă în mână lângă altar, la liturghie de Înviere.

The Sun: Putin, nesigur și distras, a tremurat la slujba de Înviere, este uimitor de slăbit

Asta a venit la câteva zile după ce un Putin dezordonat a fost văzut apucându-se de colțul unei mese și bătând din picior într-un video despre care observatorii susțin că arată o înrăutățire drastică a stării sale fizice.

În noaptea de Înviere, Putin a părut mai puțin umflat decât în ultimele săptămâni, în timp ce stătea la slujba din Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, alături de primarul orașului, Serghei Sobyanin.

Putin arăta că se simte inconfortabil și își mușca buzele

Scurte înregistrări TV au arătat câteva semne evidente ale tremurului adesea asociat cu boala Parkinson.

Telespectatorii l-au mai putut vedea pe autocratul îmbătrânit părând să se simtă inconfortabil, scoțând limba și mușcându-și buzele.

La un moment dat, președintele rus a fost văzut făcându-și încet semnul crucii, părând că are mare grijă să-și controleze mișcarea.

The Sun: Putin, nesigur și distras, a tremurat la slujba de Înviere, este uimitor de slăbit

Apariția publică a avut loc la câteva zile după ce televiziunea rusă de stat l-a prezentat pe Putin dând ordine șefului Apărării, Serghei Șoigu, cu privire la asediul din Mariupol.

Observatorii au spus atunci că Vladimir Putin părea „slab și abia reușit să se țină drept” în scaunul său.

”Nu este portretul unui Putin sănătos”

A fost una dintre cele mai șocante apariții ale sale de până acum, lipsită de bravada lui obișnuită de om puternic.

Putin părea dezordonat, îndurerat și distras când i-a spus lui Șoigu să blocheze combinatul siderurgic Azovstal, unde sunt adăpostiți peste 1.000 de apărători și civili ucraineni, astfel încât ”nicio muscă să nu poată intra”.

Experții au declarat pentru The Sun că filmarea „nu este portretul unui Putin sănătos”.

Putin este văzut în videoclip apărând cu fața umflată, în timp ce se apleacă adânc pe scaun. Piciorul lui pare să bată în mod constant, iar mâna lui prinde ferm marginea mesei, pe toată durata întâlnirii de 12 minute.

Degetele îi sunt sprijinite sub masă, în timp ce degetul mare stă zvâcnind deasupra și a dat din picioare cea mai mare parte a timpului.

Oficialii Kremlinului au negat mereu că este ceva în neregulă cu liderul lor, care împlinește 70 de ani în octombrie.

”Este un Putin uimitor de slăbit”

Profesorul Erik Bucy, expert în limbajul corpului de la Texas Tech University, a declarat însă pentru The Sun: „Este un Putin uimitor de slăbit în comparație cu omul pe care l-am observat chiar și acum câțiva ani”.

„Acesta nu este un portret al unui Putin sănătos, ci unul care pare din ce în ce mai slab și abia capabil să se țină drept la o masă mică de conferințe”, a adăugat Bucy.

„Picioarele lui Putin par, de asemenea, destul de subțiri, de parcă ar putea suferi de pierdere în greutate sau de mușchi din cauza unei boli”.

”Fața umflată întărește un aspect nesănătos, mai ales în comparație cu fotografiile și videoclipurile premierei rusești de acum câțiva ani”.

El a adăugat că Putin pare să evite privirea lui Șoigu – aratând ca un bărbat evaziv, fricos, lipsit de încredere și care se simte inconfortabil.

Profesorul Patrick Stewart, de la Universitatea din Arkansas, a remarcat, de asemenea, că Putin părea foarte stresat.

„Mâinile ridicate sub masă sunt într-o poziție aproape de cerșit, în timp ce ținerea mesei este diferită de ceea ce am văzut anterior - cu siguranță”, a spus profesorul Stewart.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Australia le cere locuitorilor săi să se pregătească de război. ”Oameni ca Hitler nu sunt o născocire. Azi îl avem pe Putin”

Ministrul Apărării din Australia le cere oamenilor să se pregătescă de război și să accepte ”realitatea timpurilor noastre”. ”Oameni ca Hitler nu sunt o născocire și îl avem azi pe Putin”, a declarat Peter Dutton pentru presa australiană.

 

Mesajul transmis de Vladimir Putin lui Emmanuel Macron, după ce a fost reales președinte al Franței

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis luni felicitări omologului său francez Emmanuel Macron reales cu o zi înainte, urându-i "succes" în noul său mandat, în ciuda tensiunilor puternice legate de Ucraina.

Locuitorii din Beijing iau cu asalt magazinele, de teamă că vor intra în carantină ca Shanghai. La ce produse își fac stocuri

Teama de un lockdown în stil Shanghai îi face pe locuitorii Beijingului să ia cu asalt supermaketurile, după ce autoritățile au anunțat o creștere a cazurilor de infectare cu Covid-19 în capitala Chinei, un oraș cu peste 17 milioane de locuitori.  

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.