Tensiuni la granița SUA cu Mexic. Sute de oameni, ținta gazelor după ce au vrut să treacă frontiera

62003893
Getty

Sute de migranţi venind din America centrală au încercat duminică să treacă ilegal frontiera americană pe la Tijuana, în nord-vestul Mexicului, determinând autorităţile din SUA să închidă punctul de trecere de la sud de oraşul californian San Diego.

Cel puţin 500 dintre ei, printre care femei şi copii, care participau la o manifestaţie paşnică de-a lungul frontierei, s-au îndreptat spre bariera metalică de delimitare şi s-au căţărat pe ea pentru a încerca să intre în SUA, relatează AFP, conform Agerpres.

<slika_6

După ce au depăşit această primă barieră, ei au fost ţinta gazelor lacrimogene, a constatat un jurnalist al AFP, în timp ce elicoptere ale armatei americane survolau frontiera la joasă altitudine.

caravana migranti

Mai mulţi migranţi au preferat să facă cale întoarsă, în timp ce alţii au continuat în direcţia SUA, unde grănicerii americani s-au mobilizat pentru a-i împiedica să avanseze.

"Câteva grupuri au încercat să intre într-un mod violent (...) pe teritoriul american", a confirmat ministrul de interne Alfonso Navarrete pe canalul Milenio.

"Vom acţiona şi vom trece la expulzarea lor", a avertizat ministru. "În loc să ajute caravana (de migranţi din America centrală), ei îi fac rău", a adăugat el.

caravana migranti

Frontiera este închisă maşinilor şi pietonilor până la noi ordine, a anunţat pe Twitter filiala din San Diego a Agenţiei federale americane a vămilor şi de protecţie a frontierelor.

caravana migranti

Preşedintele Donald Trump a ameninţat în ultimele zile că va închide în totalitate frontiera între SUA şi Mexic dacă situaţia va degenera. El a emis şi un decret pentru respingerea automată a cererilor de azil depuse de persoane intrate ilegal în SUA, dar justiţia a blocat pentru moment această măsură, provocând iritarea preşedintelui.

În jur de 5.000 de migranţi din caravană au ajuns în această săptămână la Tijuana, după ce au parcurs peste 4.000 km în ceva mai mult de o lună pentru a fugi de sărăcia şi violenţa din Honduras în speranţa de a intra în SUA.

În contextul acestui aflux, în jur de 9.000 de militari americani au fost desfăşuraţi la frontiera cu Mexicul pentru a împiedica orice intruziune.

caravana migranti

Pentru a intra legal în SUA, migranţii trebuie să depună cereri de azil, dar serviciile administrative americane sunt saturate şi aşteptarea ar putea fi de un an pentru ca dosarul să fie studiat.

Mai multe sute de migranţi au instalat vineri o tabără de corturi în apropierea postului de frontieră care ducea la San Diego, sperând să determine astfel autorităţile americane să le deschidă accesul spre SUA.

Alţii au acceptat joburile propuse de companiile locale, în cadrul unui forum organizat de autorităţile mexicane din domeniul migraţiei.

Viitorul guvern mexican al preşedintelui ales Andres Manuel Lopez Obrador, care îşi începe mandatul la 1 decembrie, a anunţat sâmbătă că a ajuns la un acord cu administraţia americană pentru ca solicitanţii de azil să rămână în Mexic în perioada în care cererea lor este examinată în SUA, un progres major confirmat de Donald Trump.

Un astfel de acord cu Mexicul, dacă se va confirma, ar fi o victorie pentru preşedintele SUA, care a făcut din fermitatea faţă de migranţi una dintre priorităţile sale. De asemenea, ar fi un punct de cotitură în relaţiile dintre cele două ţări vecine, înveninate după alegerea lui Donald Trump de promisiunea lui că va construi un zid împotriva imigranţilor la frontieră şi de pretenţia sa iniţială ca preţul acestuia să fie plătit de Mexic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Strănepoata lui Ferenc Puskas este model: cea mai atrăgătoare femeie de la finala Champions League PSG - Arsenal
FOTO Strănepoata lui Ferenc Puskas este model: cea mai atrăgătoare femeie de la finala Champions League PSG - Arsenal
Citește și...
Donald Trump ia în calcul anularea concertele de ziua Statelor Unite. Se compară cu Elvis Presley „fără chitară"

Confruntat cu retragerea a tot mai mulţi artişti programaţi iniţial să concerteze la celebrarea celei de-a 250-a aniversări a independenţei SUA, Trump a anunţat sâmbătă că ia în considerare anularea concertelor şi susţinerea unui discurs la Washington.

SUA plănuiesc o retragere „cât mai rapidă posibil” a trupelor din Europa. Când își vor prezenta propunerile aliaților NATO

SUA intenționează să accelereze retragerea trupelor sale din bazele militare din Europa și își va prezenta propunerile aliaților din NATO luna viitoare, a relatat sâmbătă ziarul german Welt am Sonntag, citând o sursă neidentificată din Pentagon.

Maia Sandu a explicat de ce i-a redat abia acum cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu: „Am mers pe procedurile legale”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a restabilit recent cetăţenia moldovenească a fostului preşedinte al României Traian Băsescu, care i-a fost retrasă acestuia în 2017 de Igor Dodon.

Recomandări
Cum ar putea România să doboare dronele rusești înainte de a-i încălca spațiul aerian. NATO, negocieri cu Ucraina și Moldova

Dronele rusești care se apropie de granița noastră ar putea fi doborâte de Armată în spațiul aerian al Ucrainei sau Moldovei. La această concluzie au ajuns specialiștii de la Institutul American pentru Studiul Războiului și analiștii militari români.

Ce pagube nu vor fi acoperite de stat după explozia provocată de drona de la Galați. Reparațiile suportate de proprietari

Locatarii evacuați din blocul din Galați lovit de drona rusească s-au întors, sâmbătă, acasă. Autoritățile au stabilit că structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată. 

Doar 4 din 10 români reușesc să economisească: majoritatea pun bani deoparte doar pentru urgențe

Doar 4 din 10 români reușesc să economisească. Însă, majoritatea strâng bani pentru situații neprevăzute nu pentru investiții care să le mărească averea, arată un studiu recent.