Tedros Ghebreyesus, liderul OMS, urmează să ajungă în Siria

62121297

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat, joi, că se află în drum spre Siria, țară grav afectată de cutremurele care au avut loc luni.

 

„Sunt în drum spre Siria, unde OMS sprijină asistenţa medicală esenţială în zonele afectate de recentul cutremur, bazându-ne pe munca noastră de lungă durată în ţară", a scris Tedros Adhanom Ghebreyesus, pe Twitter.

Miercuri, şeful OMS a declarat într-o conferinţă de presă că, „din cauza condiţiilor meteo şi a replicilor seismice în curs, suntem într-o cursă contra cronometru pentru a salva vieţi".

„Oamenii au nevoie de adăpost, hrană, apă potabilă şi de îngrijiri medicale, pentru a îngriji rănile provocate de cutremur, dar şi pentru alte nevoi de sănătate", a spus el.

Ajutor umanitar

Organizația Naţiunilor Unite a anunţat, de asemenea, că secretarul general adjunct pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutorului de urgenţă, Martin Griffiths, va vizita zonele afectate din Turcia şi Siria, la sfârșitul acestei săptămâni.

Martin Griffiths urmează să ajungă la Gaziantep, în sudul Turciei, şi la Alep, în nord-vestul Siriei.

Aceste deplasări vin în contextul în care un prim convoi de ajutoare umanitare pentru zonele rebele din nord-vestul Siriei a trecut, joi, prin punctul de trecere a frontierei Bab al-Hawa cu Turcia, potrivit ONU.

Convoiul, format din şase camioane în care se aflau pături, saltele, corturi, echipamente de ajutor şi lămpi solare, ar trebui să acopere nevoile a cel puţin 5.000 de persoane, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.

Aproape tot ajutorul umanitar destinat zonelor rebele este transportat prin punctul de trecere Bab al-Hawa. Turcia a anunțat că lucrează la deschiderea a încă două puncte de trecere a frontierei pentru a fluidiza transportul de ajutoare.

Turcia şi Siria sunt îngenuncheate de durere şi de spaimă, după catastrofa de luni. Cel mai recent bilanţ arată că peste 20.000 de oameni au murit în urma celor două cutremure.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62148571
Deputată americană, atacată în lift de un individ care s-a apucat să facă flotări și a lovit-o cu pumnul

O deputată americană a fost atacată în liftul locuinței sale, dar a scăpat doar cu câteva vânătăi după ce s-a luptat cu bărbatul care a agresat-o. Angie Craig le-a spus polițiștilor că atacatorul ei părea sub influența unor substanțe.

62323126
Cutremure în Turcia și Siria | Mii de oameni se oferă să adopte bebelușul scos de sub dărâmături

Mii de oameni s-au oferit să o adopte pe fetița care s-a născut sub dărâmăturile unei clădiri prăbușite din nord-vestul Siriei, în urma cutremurului de luni.

62323291
Un bărbat și-a cărat pe umeri soția decedată, după ce au fost abandonați pe marginea drumului de un șofer | FOTO

Un bărbat a cărat trupul neînsuflețit al soției sale câțiva kilometri, după ce au fost abandonați pe marginea drumului de un șofer.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.