Susţinătorii lui Trump cheamă la revolte şi represalii violente după verdict: "Spânzuraţi pe toată lumea!"

sustinatori trump
Getty

Susţinătorii fostului preşedinte Donald Trump, înfuriaţi de condamnarea acestuia pentru 34 de infracţiuni de către un juriu din New York, au inundat site-urile pro-Trump cu apeluri la revolte, revoluţie şi represalii violente, relatează Reuters.

 

După ce Trump a devenit primul preşedinte american condamnat penal, susţinătorii săi au răspuns cu zeci de postări online violente, potrivit unei analize Reuters a comentariilor de pe trei site-uri care îl susţin pe Trump: platforma Truth Social a fostului preşedinte, Patriots.Win şi Gateway Pundit.

Unii dintre susţinători au chemat la atacuri asupra juraţilor, executarea judecătorului Juan Merchan sau pur şi simplu la război civil şi insurecţie armată.

"Cineva din New York care nu are nimic de pierdut trebuie să aibă grijă de Merchan", a scris un comentator pe Patriots.Win. "Să sperăm că va fi întâmpinat de ilegali cu o macetă", se spune în postare, care face referire la imigranţii ilegali.

Pe Gateway Pundit, o postare sugerează împuşcarea liberalilor după verdict. "Este timpul să începem să le dăm capace unor stângişti", spunea postarea. "Acest lucru nu poate fi rezolvat prin vot", adaugă utilizatorul.

Citește și
trump groenlanda
Donald Trump spune că va anexa Groenlanda pentru că nu i s-a dat Premiul Nobel pentru Pace

Ameninţările cu violenţă şi retorica de intimidare au crescut vertiginos după ce Trump a pierdut alegerile din 2020 şi a afirmat în mod fals că votul a fost furat. Acum, în timp ce îşi face campanie pentru un al doilea mandat la Casa Albă, Trump i-a prezentat, fără dovezi, pe judecătorii şi procurorii din procesele sale ca fiind instrumente corupte ale administraţiei Biden, care intenţionează să-i saboteze candidatura la Casa Albă. Loialiştii săi au răspuns cu o campanie de ameninţări şi intimidări care vizează judecătorii şi funcţionarii din instanţe.

"A fost o ruşine, a fost un proces măsluit de un judecător labil, care era corupt", a declarat Trump reporterilor după verdict, reluând comentarii pe care le-a făcut adesea în timpul procesului.

Un juriu format din 12 membri l-a găsit joi pe Trump vinovat de falsificarea unor documente contabile pentru a acoperi o plată, făcută înainte de alegerile din 2016, către o vedetă porno pentru ca aceasta să păstreze tăcerea despre o întâlnire sexuală pe care ar fi avut-o.

Sentinţa va fi pronunţată la 11 iulie, cu câteva zile înainte ca Partidul Republican să îl nominalizeze oficial pe Trump drept candidatul său pentru funcţia de preşedinte la alegerile din 5 noiembrie. Trump a negat că a comis vreo infracţiune şi este de aşteptat să facă apel.

Trump, la rândul său, şi-a continuat atacurile online după verdict. Pe site-ul Truth Social, el l-a numit pe Merchan "FOARTE LABIL" şi a criticat instrucţiunile date juriului ca fiind nedrepte. Un comentator a răspuns prin postarea unei imagini cu o spânzurătoare şi un ştreang cu legenda: "MAFIOTUL TRĂDĂTOR AL SISTEMULUI JUSTIŢIAR!!!".

Jacob Ware, coautor al cărţii "God, Guns, and Sedition: Far-Right Terrorism in America" (Dumnezeu, arme şi răzvrătire: Terorismul de extremă dreapta în America - n.r.), a declarat că limbajul violent folosit de adepţii lui Trump este o dovadă a "capacităţii de nezdruncinat a fostului preşedinte de a mobiliza susţinătorii mai extremişti la acţiune, atât la urnele de vot, cât şi prin violenţă".

"Până când şi dacă nu acceptă procesul, reacţia extremistă la problemele sale legale va fi una de tip militant", a declarat Ware, cercetător la Council on Foreign Relations.

Un purtător de cuvânt al organizaţiei Truth Social a declarat: "Este greu de crezut că Reuters, cândva un serviciu de ştiri respectat, a căzut atât de jos încât a publicat un articol atât de manipulator, fals, defăimător şi transparent de stupid ca acesta, doar din răutate politică".

Toate cele trei site-uri au politici împotriva limbajului violent, iar unele dintre postări au fost ulterior eliminate. Reprezentanţii Patriots.Win şi Gateway Pundit nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii. De asemenea, un purtător de cuvânt al lui Trump nu a răspuns la un e-mail prin care se solicitau comentarii, precizează Reuters.

"SPÂNZURAŢI PE TOATĂ LUMEA"

După verdictul de joi, mulţi dintre susţinătorii lui Trump au spus, de asemenea, că este o dovadă că sistemul politic american este distrus şi că doar o acţiune violentă poate salva ţara.

"1.000.000 de oameni (înarmaţi) trebuie să meargă la Washington şi să-i spânzure pe toţi. Aceasta este singura soluţie", se spune într-o postare pe Patriots.win. Un alt ultilizator a adăugat: "Trump ar trebui să ştie deja că are o armată dispusă să lupte şi să moară pentru el dacă spune cuvintele... Voi trece la arme, dacă mi le cere."

Alte postări au îndemnat în mod special la atacarea democraţilor, sugerând în unele cazuri să fie împuşcaţi. "AMERICA COMPLET DISTRUSĂ DE DEMOCRAŢI. ÎNCĂRCAŢI ŞI ARMAŢI", a scris un utilizator pe Gateway Pundit.

În timp ce postările identificate de Reuters îndemnau la violenţă sau insurecţie, cele mai multe dintre ele nu se încadrau în standardul legal pentru a fi considerate o ameninţare care poate fi urmărită penal. De obicei, este nevoie de dovezi că acel comentariu reflectă o intenţie clară de a acţiona sau de a insufla teamă, altfel rămâne o simplă sugestie a unui rezultat înfricoşător, explică Reuters.

Cu toate acestea, un cercetător care studiază miliţiile extremiste a declarat că verdictul de vinovăţie ar putea inspira violenţa prin consolidarea convingerii unora dintre susţinătorii lui Trump că acesta este victima unei conspiraţii orchestrate de duşmanii săi.

"Cred că mulţi dintre aceşti oameni caută de ceva vreme o scuză pentru a se mobiliza, poate", a declarat Amy Cooter de la Centrul pentru terorism, extremism şi contraterorism al Institutului de Studii Internaţionale Middlebury. "Sper să mă înşel. Totuşi, am spus de mult timp că nu aş fi şocată să văd violenţe ca urmare a unui verdict de vinovăţie, fie îndreptate împotriva juraţilor" sau a altor persoane legate de acest caz, a conchis cercetătoarea.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Donald Trump spune că va anexa Groenlanda pentru că nu i s-a dat Premiul Nobel pentru Pace
Donald Trump spune că va anexa Groenlanda pentru că nu i s-a dat Premiul Nobel pentru Pace

Președintele american Donald Trump i-a trimis o scrisoare premierului Norvegiei prin care îl anunță că a decis să anexeze Groenlanda pentru că nu i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace.

 

Davos 2026. ONG: Averea miliardarilor a atins un nivel record în 2025, „subminând libertatea politică”
Davos 2026. ONG: Averea miliardarilor a atins un nivel record în 2025, „subminând libertatea politică”

Averea combinată a miliardarilor a atins un nivel record în 2025, "subminând libertatea politică" şi alimentând inegalitatea, a denunţat luni ONG-ul Oxfam, înainte de începerea Forumului de la Davos, informează AFP.  

Trump acuză Danemarca că nu a contracarat „amenințarea rusă” din Groenlanda și reia presiunile pentru controlul insulei
Trump acuză Danemarca că nu a contracarat „amenințarea rusă” din Groenlanda și reia presiunile pentru controlul insulei

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat duminică că Danemarca „nu a reușit să facă nimic pentru a îndepărta «amenințarea rusă» din Groenlanda” și a afirmat că „acum este timpul și se va face!!!”, transmite luni Reuters.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.