Surse: Președintele SUA le-a transmis un mesaj liderilor de la summit-ul B9 de la Cotroceni

62248406
Getty

Surse oficiale au precizat pentru Știrile Pro TV că președintele SUA Joe Biden le-a transmis un mesaj șefilor de state care participă la summit-ul B9 de la Palatul Cotroceni.   

Astfel, Biden le-a transmis liderilor Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Cehiei, României, Poloniei, Bulgariei și Ungariei că statele B9 se află ”în prima linie” a răspunsului colectiv al comunității euroatlantice în fața agresiunii neprovocate și nejustificate a Rusiei în Ucraina.

De asemenea, președintele american a întărit angajamentul SUA pentru asigurarea securității statelor B9, ca și a tuturor statelor membre NATO, în fața oricăror acte de agresiune.

Potrivit acestor surse, Biden a transmis că aceste obiective se pot realiza inclusiv prin implementarea unor măsuri robuste de descurajare a amenințărilor la adresa securității statelor aliate din regiune.

Nu în ultimul rând, ca o dovadă a angajamentului de securitate al Statelor Unite, președintele SUA a menționat forțele și echipamentele militare suplimentare dislocate deja în statele din regiune, precum și creșterea intensității exercițiilor comune cu forțele armate aliate din statele de pe flancul estic al NATO.

De altfel, Consiliul Naţional de Securitate al SUA a transmis, vineri, pe Twitter, că SUA se angajează să apere flancul estic al NATO.

”Preşedintele Biden doreşte aliaţilor noştri din cadrul B9 un summit de succes astăzi şi aşteaptă cu nerăbdare să-i întâlnească la Summitul NATO de la Madrid. SUA se angajează să apere flancul estic al NATO, să consolideze securitatea energetică a regiunii şi să conclucreze pentru a sprijini Ucraina”, este mesajul postat pe rețeaua de socializare.

La Cotroceni are loc summitul B9, în contextul războiului din Ucraina.

Formatul Bucureşti 9 este o iniţiativă lansată de preşedintele Klaus Iohannis şi de preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. B9 este o platformă deosebit de utilă de coordonare şi consultare eficientă a aliaţilor de pe Flancul Estic, precum şi la nivel transatlantic.

Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti în noiembrie 2015.

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
62265021
Un elicopter cu şapte persoane la bord a dispărut în Italia. Salvamontiştii caută aparatul de zbor

O operaţiune de căutare se desfășoară în nordul Italiei, după dispariţia unui elicopter cu şapte persoane la bord, informează France Press, citată de Agerpres.

62232299
Concluzia anchetei insurecției de la Capitoliu: tentativă de lovitură de stat organizată de echipa lui Trump

Atacul asupra Capitoliului american, din 6 ianuarie 2021, a fost punctul culminant al unei tentative de lovitură de stat.

62265013
Cel puţin 15 morţi şi 37 de răniţi, într-un accident rutier lângă capitala Africii de Sud

O coliziune violentă între autobuz şi un camion s-a soldat cu cel puţin 15 morţi şi 37 de răniţi vineri, în Africa de Sud, în apropiere de capitala Pretoria, au anunţat serviciile de urgenţă ale oraşului, informează AFP, potrivit Agerpres.  

Recomandări
Vladimir lipaev facebook ambasada rusiei in romania
MAE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil: „O manifestare clară a războiului hibrid”

Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat marți, 27 octombrie, pe ambasadorul Federației Ruse la București, în legătură cu sabotajul atribuit Rusiei, care ar fi provocat incendiul din 14 septembrie de pe platforma industrială Carfil din Brașov.

Protest franta steag getty
Datoria suverană a Franței, un risc în creștere pentru euro și pentru Europa. Avertismentul unui laureat Nobel pentru Economie

Franța a devenit unul dintre principalele motive de îngrijorare pe piețele financiare europene, pe fondul creșterii costurilor de împrumut, al datoriei publice ridicate și al dificultăților politice de a reduce deficitul bugetar. 

Luca niculescu id292371 inquam photos octav ganea
Premierul Luca Niculescu, întrebat dacă se vor majora taxele în România: „Știți care este poziția noastră”

Premierul Luca Niculescu a fost întrebat, marți, de jurnaliști, cum vede posibilitatea majorării unor taxe în România în viitorul apropiat, precum impozitul pe profit sau TVA-ul în industria HORECA.