SUA analizează trimiterea unor tancuri NATO Ucrainei, potrivit unor oficiali americani. Pentagonul neagă afirmațiile

×
Publicitate

Armata ucraineană eliberează localitate după localitate de sub ocupație rusească, în nordul țării.

Între timp, statele occidentale caută noi căi să sprijine Kievul în conflictul cu Moscova. Potrivit unor oficiali americani, e discutată acum livrarea de tancuri NATO către ucraineni.

Pe de altă parte, surse de la Pentagon susțin că Statele Unite nu ar vrea să trimită arme mai puternice Kievului, pe motiv că războiul poate fi câștigat și fără ele. În plus, ar putea crește riscul unei escaladări a confruntării armate, spre Vest.

În nordul țării, ucrainenii înregistrează noi victorii pe frontul din Harkov. S-au apropiat la câțiva kilometri de orașul Lîsîceansk, ocupat de ruși la începutul verii după lupte grele, și sunt pe cale să taie retragerea trupelor rusești din Lîman, un oraș-cheie din regiunea Donețk. Ofensiva a încetinit, dar ucrainenii continuă să distrugă bazele rusești cu ajutorul lansatoarelor de rachete HIMARS.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: În regiunea Harkov am stabilizat frontul și rămânem pe poziții cu fermitate. Suntem puternici, iar ocupanții se panichează vizibil. Am avertizat că soldații ruși din Ucraina au doar două opțiuni: să plece de pe pământurile noastre sau să fie luați captivi.

Avansul rapid al ucrainenilor pare să fie unul dintre motivele pentru care cele două așa-numite republici pro-ruse din estul Ucrainei au anunțat că vor să organizeze cât mai repede referendumuri pentru anexarea la Federația Rusă. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a avertizat că Moscova nu va renunța la teritoriile ocupate.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin: Republicile din Donbas sunt state independente, a căror independență e recunoscută de Federația Rusă. Au cerut ajutorul Federației, iar Rusia îl oferă. Crimeea e o parte inalienabilă a Rusiei și orice pretenții asupra teritoriilor rusești vor fi întâmpinate cu un răspuns pe măsură.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a respins și noile acuzații de crime de război care îi vizează pe soldații ruși, după retragerea acestora din regiunea Harkov. În orașul Izium au fost descoperite gropi comune și dovezi că rușii au torturat zeci de civili și militari ucraineni.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin: E același scenariu ca în Bucea, se desfășoară după același scenariu. Este o minciună și, bineînțeles, noi vom apăra adevărul.

În orașul Donețk, aflat sub controlul separatiștilor pro-ruși încă din 2014, mai multe proiectile au lovit cartierele din vestul localității. Cel puțin o persoană a murit și altele au fost rănite, potrivit autorităților locale, care dau vina pe armata ucraineană pentru bombardament.

Locuitor din Donețk: Oamenii sunt deja obișnuiți cu toate astea, ei se tem mai mult de tăcere, ca să fiu sincer. Toate aceste explozii au intrat în firea lucrurilor. Pot avea loc în orice moment.

În cealaltă tabără, autoritățile ucrainene au anunțat că rușii au bombardat o alta centrală nucleară, de data aceasta în regiunea Nikolaev, din sudul țării. Potrivit companiei ucrainene Energoatom, racheta balistică a căzut la doar 300 de metri de centrala și a provocat o explozie care a spart peste 100 de ferestre ale clădirilor din complexul energetic. Din fericire, cele trei reactoare nu au fost afectate.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Statele baltice şi Polonia încep să aplice interdicţia pentru unii turişti ruşi, ca răspuns la invazia din Ucraina

Statele baltice, Estonia, Letonia şi Lituania, împreună cu Polonia, vor începe să refuze turiştii ruşi începând de luni la miezul nopţii, o măsură de înăsprire a restricţiilor ca răspuns la invazia din Ucraina, transmite CNN.  

Cum a reușit o pasăre să doboare un avion al marinei americane. Totul a fost filmat VIDEO

O pasăre a reușit să doboare un avion de antrenament al marinei americane, în timpul unui zbor petrecut deasupra statului Texas.

Milioane de oameni au urmărit funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Mulți s-au adunat în baruri cu specific britanic

Milioane de pământeni au urmărit în direct, la televizor sau online, funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

Recomandări
Bilanțul PNRR prezentat de Dragoș Pîslaru. Ce investiții și reforme au fost realizate din banii europeni

 Dragoș Pîslaru (MIPE) a făcut un bilanț al PNRR și a transmis că programul nu a "distrus" România, a finanţat modernizarea ei și că reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai

Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

„Concesia” anunțată de Kremlin în timpul vizitei emisarilor lui Donald Trump în Ucraina. Ordinul dat de Vladimir Putin

Vladimir Putin a ordonat încetarea atacurilor asupra Kievului timp de trei zile, cu ocazia vizitei preconizate a emisarilor americani Jared Kushner şi Steve Witkoff în capitala ucraineană, a anunţat sâmbătă, 5 septembrie, Kremlinul.