SUA solicită Consiliului de Securitate al ONU un vot privind criza din Venezuela

61988934
Getty

Statele Unite au cerut, joi, Consiliului de Securitate al ONU să voteze asupra unui proiect de rezoluție care solicită organizarea de alegeri prezidențiale „libere, corecte și credibile” în Venezuela.

Proiectul de rezoluţie, căruia Rusia, care îl susţine pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, ar urma să îi opună vetoul său, denunţă „violenţa şi recurgerea excesivă la forţă împotriva demonstranţilor paşnici şi neînarmaţi de către forţele de securitate din Venezuela", informează AFP și EFE, conform Agerpres.

Spre deosebire de primul text propus de SUA la începutul lunii februarie, actualul proiect, prezentat celor 15 membri ai Consiliului de Securitate, nu mai oferă „sprijinul deplin" Adunării Naţionale conduse de opozantul Juan Guaido, limitându-se „să remarce autoritatea constituţională" a acestei instituţii.

Noul text „încurajează iniţiativele paşnice, incluzive şi credibile" care să pună capăt crizei prelungite pe care o traversează Venezuela, menţiune care nu figura în proiectul de rezoluţie anterior.

Noul proiect cere, ca şi cel precedent, organizarea unui proces electoral „sub supraveghere internaţională, în conformitate cu Constituţia Venezuelei", solicitând Secretarului General al ONU să folosească „bunele sale oficii" pentru a asigura un scrutin prezidenţial credibil.

În cele şase puncte ale acestui proiect de rezoluţie nu se solicită în mod expres ca Guaido să fie preşedintele, dincolo de „sprijinirea restabilirii paşnice a democraţiei şi a statului de drept în Venezuela". Proiectul de rezoluţie solicită însă „asigurarea siguranţei tuturor membrilor Adunării Naţionale şi a membrilor opoziţiei politice", potrivit EFE.

De la începutul crizei, Rusia denunţă ingerinţa occidentală şi mai ales cea a SUA în afacerile „interne" din Venezuela, care se confruntă cu o criză economică gravă. Moscova consideră că disponibilitatea americană de a acorda ajutor umanitar ascunde dorinţa de a răsturna cu forţa actualul regim de la Caracas.

Potrivit informaţiilor furnizate de mai mulţi diplomaţi, China ar urma, de asemenea, să respingă proiectul american. La fel ca Moscova, Beijingul se opune „amestecului în treburile interne" din Venezuela.

În cadrul Consiliului de Securitate, diplomaţii se aşteaptă ca şi Africa de Sud să îşi exprime opoziţia faţă de textul american, în timp ce Coasta de Fildeş şi Guineea Ecuatorială ar urma să se abţină.

Europa, foarte bine reprezentată în acest moment în Consiliul de Securitate cu cinci membri (Marea Britanie, Germania, Franţa, Belgia şi Polonia), ar urma să susţină în bloc SUA.

Opozantul Juan Guaido, preşedintele Parlamentului de la Caracas, este sprijinit de circa cincizeci de ţări, inclusiv SUA, Brazilia sau Columbia şi de majoritatea statelor membre ale UE. Preşedintele Nicolas Maduro este sprijinit de un număr echivalent de ţări, inclusiv Rusia, China, Iran, Coreea de Nord, Siria şi Cuba.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62025087
Kim Jong-Un a promis că renunţă la armele nucleare. Ce l-a înfuriat pe Trump

În a doua zi a summitului la care participă Donald Trump şi Kim Jong Un, dictatorul nord- coreean a declarat că ţara sa este pregătită pentru procesul de...de-nuclearizare.

Români condamnați în Italia pentru pescuit ilegal. Legătura cu o anchetă ”România, te iubesc!”

Șase români care făceau parte dintr-o bandă de braconieri piscicoli în Italia au fost condamnați la închisoare și plata unei amenzi uriașe, în peninsulă, printr-o decizie luată de instanță pe 26 februarie.

62025073
Momentul în care un tren explodează în gara din Cairo. Sunt 25 de morți. VIDEO

Accidentul feroviar din Cairo de miercuri, soldat cu 25 de morți și 40 de răniți, a fost surprins de camerele de supraveghere din gara centrală.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.