SUA: Aproape 80.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în războiul din Ucraina

62255026
StirilePROTV

Aproape 80.000 de soldaţi au fost ucişi sau răniţi de la începutul invaziei Ucrainei, a declarat luni numărul trei de la Pentagon, Colin Kahl, subliniind că obiectivele anunţate de preşedintele Vladimir Putin nu au fost încă atinse.

„Ruşii au pierdut probabil 70.000 sau 80.000 de soldaţi în mai puţin de şase luni”, a declarat jurnaliştilor Colin Kahl, secretar adjunct al Apărării pe probleme politice, subliniind că această cifră acoperă morţii şi răniţii, scrie news.ro.

Forţele ruse au pierdut de asemenea „3.000 sau 4.000 de vehicule blindate dar şi rachete ghidate de precizie, inclusiv rachetele aer-sol şi mare-sol, a adăugat el.

„Este remarcabil de văzut că ruşii nu au atins niciunul dintre obiectivele lui Vladimir Putin la începutul războiului”, a spus responsabilul american.

„Au făcut unele progrese în est, deşi foarte puţin în ultimele săptămâni”, a menţionat el. „Dar acest lucru a avut un cost extraordinar pentru armata rusă datorită calităţii armatei ucrainene şi a ajutorului internaţional pe care l-a primit”.

Kievul a raportat cel puţin 10.000 de morţi şi 30.000 de răniţi în rândul trupelor sale. Potrivit unei surse militare care a cerut să fie anonimă, armata ucraineană, care avea 170.000 de soldaţi activi şi 100.000 de rezervişti la începutul războiului, pe 24 februarie, a fost întărită pentru a ajunge la 300.000 până la 350.000 de soldaţi.

Înainte de invazia Ucrainei, aproximativ 150.000 până la 200.000 de soldaţi ruşi au fost dislocaţi la graniţele Ucrainei, potrivit estimărilor occidentale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62277359
Președintele Ucrainei, după noi lovituri la centrala Zaporojie: Lumea trebuie să nu uite de Cernobîl

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a fluturat spectrul dezastrului de la Cernobîl şi a lansat un apel la noi sancţiuni împotriva Rusiei, în urma unor noi lovituri la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, ocupată de ruşi.

62276206
Război în Ucraina, ziua 166. Rusia: Bombardarea Centralei nucleare Zaporojie „poate fi extrem de periculoasă”

Știrile PRO TV.ro au prezentat cele mai noi informații despre războiul din Ucraina.

62277353
SUA vor să confiște avionul de 90 de milioane de dolari al unui oligarh rus

Un judecător american a autorizat procuratura SUA să confişte un avion Airbus în valoare de 90 de milioane de dolari aparţinând oligarhului rus Andrei Skoci, relatează luni agenţia Reuters.

 

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.