Statul NATO care anunță că ar putea trimite militari în Ucraina. „Putin să ghicească ce vom face”

62420337
Shutterstock

Polonia „nu ar trebui să excludă” posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina, anunţă marţi ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski, relatează AFP.

 

Întrebat despre posibilitatea de a trimite militari polonezi în Ucraina, Radoslaw Sikorski a răspuns că „nu ar trebui să excludem nicio opţiune”.

Preşedintele rus Vladimir „Putin să ghicească ce vom face”, declară el în acest interviu acordat unui număr de trei codiene europene, între care şi Gazeta Wyborcza.

Şeful diplomaţiei poloneze a evocat deja, în trecut, posibilitatea de a trimite trupe NATO în Ucraina.

În martie, el declara că „prezenţa unor forţe NATO în Ucraina nu este de neconceput”.

„Apreciez iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron, pentu că este vorba despre a face astfel încât lui Putin să-i fie frică ţi na ca nouă să ne fie frică de Putin”, scria el pe X.

Preşedintele francez Emmnanuel Macron şi-a exprimat în februarie această idee şi a provocat un val de indignare în rândul aliaţilor Kievului, după care unii au făcut un pas în direcţia sa, în contextul unei înaintări a armatei ruse în estul Ucrainei.

Emmnanuel Macron a reiterat această posibilitate şi a apreciat că o trimitere de trupe este posibilă dacă Moscova „străpunge liniile frontului” şi dacă Kievul cere acest lucru.

Polonia este un aliat de neclintit al Ucrainei de la începutul invaziei ruse.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62452851
Beijingul este de partea lui Joe Biden. Realegerea lui Trump ar face relațiile dintre China și SUA ”foarte conflictuale”

Realegerea lui Donald Trump ar face relațiile dintre SUA și China ”foarte conflictuale”, cu o escaladare a tensiunilor pe scară largă, la toate nivelurile, scrie media chineză independentă, care citează totuși un oficial al Partidului Comunist.

 

62448870
Israelul și-a intensificat atacurile la Rafah în pofida condamnărilor internaţionale. Tancuri în centrul Rafah

Israelul îşi multiplică marţi atacurile noi la Rafah, în pofida condamnărilor bombardamentului sângeros al unei tabere de deplasaţi care a a determinat Consiliul de Securitate al ONU să convoace o reuniune de urgenţă. 

62441833
Volodimir Zelenski: Absenţa lui Biden la conferinţa din Elveţia ar echivala cu aplauze la scenă deschisă pentru Putin

Volodimir Zelenski a declarat marţi că, dacă preşedintele american Joe Biden va absenta de la summitul de pace organizat de Kiev în Elveţia în iunie, aceasta ar echivala cu 'aplauze la scenă deschisă pentru Putin', transmite Reuters.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.