Soldat american reținut, după ce a furat un transportator blindat și a fugit de poliție

×
Publicitate

Un soldat a furat un transportor blindat marţi seară de la o bază a Gărzii Naţionale din Virginia şi a plecat într-o cursă de două ore încheiată după ce a fost urmărit de poliţie.

 

Bărbatul, a cărei identitate nu a fost făcută publică, a furat vehiculul de la Fort Pickett, o bază a Gărzii Naţionale a forţelor armate din Blackstone, Virginia, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei statului, Corinne Geller, într-un e-mail pentru Reuters, potrivit Agerpres.

Suspectul a condus apoi spre Richmond vehiculul militar, care nu era echipat cu armament, cu aproximativ 65 km pe oră, a spus Geller.

Odată ajuns în Richmond, mai multe echipe de poliţie au urmărit transportorul blindat, care se deplasează la fel ca un tanc, prin centrul oraşului în timp ce se îndrepta spre clădirea Capitoliului, a relatat Richmond Times-Dispatch.

Poliţiştii de la Capitoliu echipaţi cu arme de asalt păzeau intrarea în Piaţa Capitolului, în timp ce un elicopter de poliţie emitea semnale sonore şi luminoase spre vehicul şi poliţia oprea traficul, potrivit ziarului.

"Ce NEBUNIE! Cineva a deturnat un vehicul de tip 'tanc' de la Fort Pickett şi tocmai a trecut pe lângă apartamentul nostru!", a anunţat pe Twitter Parker Slaybaugh, directorul de comunicaţii al preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din statul Virginia.

Două circa două ore, şoferul a oprit vehiculul blindat înconjurat de poliţie, terminând o urmărire de 95 de km, a relatat de asemenea Richmond Times-Dispatch.

Poliţia l-a neutralizat cu taserul pe suspect, care a fost identificat ca fiind un soldat în cadrul forţelor armate, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei statului Virginia Keeli Hill într-o conferinţă de presă.

Nu s-au înregistrat accidente sau răniţi în timpul incidentului, a mai spus Geller.

Bărbatul a fost arestat şi urmează a fi pus sub acuzare, a adăugat ea.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
61964755
Inundaţii devastatoare în Franţa şi Bulgaria. 600 de persoane, ajutate de pompieri
Franţa şi Bulgaria se confruntă cu inundaţii după ploi neobişnuit de abundente, însoţite de grindină.
61964754
Cât costă cea mai scumpă proprietate din Silicon Valley, care va fi scoasă la vânzare
Cea mai scumpă proprietate din Silicon Valley, raiul tehnologiei, a fost scoasă de curând la vânzare.
61964744
Putin, în Austria. Cancelarul Kurz i-a promis că îl va ajuta în relația cu UE
Vladimir Putin a fost primit cu onoruri militare în Austria, unul dintre puţinii lui aliaţi în Europa. Este prima lui vizită în Occident de aproape un an şi a fost una fructuoasă.