SOCANT! A tras doua sageti intr-un cal, apoi l-a filmat cum moare!

60370461

Caz infiorator in Australia, unde un barbat in varsta de 30 de ani a tras cu o arbaleta intr-un cal, l-a trantit la pamant, apoi a filmat cu telefonul mobil cum animalul isi da ultima suflare. Totul s-a intamplat chiar de Ziua Cailor.

 

Pe 1 august, barbatul din Norsmen, a vazut mai multi cai si a tras, nu se stie din ce motive, intr-unul dintre ei doua sageti, cu un arc mare de vanatoare, de la o distanta de zece metri, potrivit news.com.au.

A fost descoperit pentru ca in zona se afla la momentul respectiv un barbat care a fost martor la toata scena. Acesta a sesizat Protectia Animalelor, spunandu-le celor de acolo ca exista si o filmare cu tot ceea ce s-a intamplat, pe telefonul mobil al individului.

Autoritatile locale au fost apoi alertate de urgenta. Barbatul a fost acuzat de cruzime fata de animale, incalcarea regimului armelor si munitiilor si posesie ilegala de munitie. Se va prezenta in fata instantei in octombrie.

Spre deosebire de Romania, unde amenzile sunt mici, la fel si perioada de detentie, in Australia, pedeapsa pentru cruzime fata de animale variaza de la amenzi intre 2.000 si 50.000 de euro la cinci ani de inchisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
Imagini inedite! Peste 500.000 de lilieci filmati intr-o pestera!

Un studiu al liliecilor in mediul lor natural este extrem de dificil! Daca un liliac foloseste ecolocatia pentru a vedea in intuneric, un om de stiinta nu dispune de o astfel de abilitate.

60345561
Incornorat si periculos, un taur a semanat panica intr-un orasel spaniol!

Taurul a evadat in timp ce era urcat intr-un camion. Animalul s-a plimbat timp de 40 de minute pe strazi si a ranit trei femei, inainte de a fi luat in tinta si doborat de politisti.

60320719
Abuzul de medicamente continua sa faca victime printre americanii de rand!

Elvis Presley, Marylin Monroe, Anna Nicole Smith, Michael Jackson. Sunt doar cateva dintre vedetele americane care, spun doctorii, au pierit in urma abuzului de medicamente.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.