Un aliat al lui Putin a mers în Ucraina și anunță că vrea să reconstruiască țara. „Aș dori să preluăm unul sau două orașe”

62352784
Agerpres

Serbia este pregătită să participe la reconstrucția unor orașe sau regiuni distruse în urma invaziei ruse, a declarat președintele sârb Aleksandar Vučić.

Declarația a fost făcută în cadrul Summitului Ucraina–Europa de Sud-Est desfășurat la Odesa, potrivit raportării European Pravda, relatează pravda.com.ua.

În discursul său, Vučić a subliniat angajamentul Serbiei față de dreptul internațional și Carta ONU, în contextul susținerii integrității teritoriale a statelor, precizând că această poziție ar putea fi benefică pentru Ucraina.

„Îmi pot imagina că cetățenii ucraineni s-au săturat de cuvinte despre sprijin și asistență pentru Ucraina,” a declarat președintele sârb.

El a mai spus că Serbia ar fi putut fi „de ajutor” în eforturile de obținere a unui armistițiu, dar dorește acum să contribuie într-un mod mai practic.

„Aș dori să preluăm unul sau două orașe sau regiuni pe care să le putem ajuta să le reconstruim. Cred că acest lucru ar fi foarte clar și vizibil pentru poporul ucrainean, astfel încât să poată primi sprijin concret,” a afirmat Vučić.

De asemenea, el a subliniat că Ucraina poate „mereu să conteze” pe ajutorul umanitar și sprijinul politic al Serbiei pentru integritatea sa teritorială.

„Suntem pregătiți să vă ascultăm și să vedem cum vă putem ajuta,” a spus președintele sârb.

Aceasta este prima vizită a președintelui sârb Aleksandar Vučić în Ucraina.

Vučić urmează o politică pro-rusă, iar Serbia rămâne singura țară europeană care nu a impus sancțiuni Rusiei, în ciuda presiunilor din partea Uniunii Europene. Vučić justifică această poziție prin potențiale pierderi economice și considerente politice interne.

Vučić, alături de prim-ministrul slovac Robert Fico, au fost singurii lideri europeni care au participat la parada lui Vladimir Putin de Ziua Victoriei, la Moscova, pe 9 mai.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62551436
Descoperirea Poliției la domiciliul atacatorului de la școala din Graz. Planul diabolic nu a funcționat

Planuri abandonate pentru un atac cu bombă au fost găsite la domiciliul autorului atacului armat de la o școală din Austria, a transmis poliția.

62551496
Irlanda se pregătește de o nouă noapte cu violențe. „Românii sunt cei care sunt vizaţi”

Violențele au erupt, a doua noapte la rând, într-un orășel din Irlanda de Nord din cauza acuzațiilor de agresiune sexuală care îi vizează pe doi băieți de 14 ani din România.

62297523
Statul din UE care va găzdui baze militare ale SUA. „Există riscul să se retragă şi să-şi mute trupele”

Parlamentul danez a aprobat miercuri un nou acord de apărare care va permite Statelor Unite să menţină baze militare în Danemarca şi să stocheze acolo echipamente militare, relatează agenţia EFE.

Recomandări
Gettyimages ursula von der leyen 9 iunie
UE a renunțat la planul de a face Canada „membru asociat”, dar dorește „o asociere și mai strânsă”. Ce țări s-au opus

Ţările UE au renunţat la ideea de a oferi Canadei statutul de „membru asociat” în cadrul blocului format din 27 de state membre, optând în schimb pentru o formulare mai moderată, care promite o „asociere tot mai strânsă”.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.