VIDEO. Cum au distrus ucrainenii un tanc T90, cel mai modern din arsenalul armatei ruse

×
Codul embed a fost copiat

Discursul ținut de Vladimir Putin la parada de la Moscova nu lasă loc de speranțe că rușii ar avea de gând să se retragă din Ucraina prea curând.

Trupele rusești, susținute de tancuri și artilerie, încearcă noi asalturi la uzina Azovstal din Mariupol, unde încă rezistă ultimii apărători ucraineni ai orașului, potrivit Ministerului ucrainean al Apărării. În alte atacuri la Odesa au fost lovite un mall și două hoteluri. Însă ucrainenii au anunțat că au reușit o serie de contraatacuri limitate în est și au recucerit unele sate.

În timp ce la Moscova rușii încheiau Ziua Victoriei împotriva hitlerismului cu focuri de artificii, asupra Odesei se abătea al doilea bombardament al zilei. Mai multe rachete, inclusiv hipersonice Kinzhal, au căzut peste o zonă industrial-comercială.

„Cel mai des bombardează cu tancurile și artileria”

Un om a murit, cinci au fost răniți și două hoteluri și un mall au fost distruse.

Gennady Trukhanov, primarul Odesei: „Șapte rachete au lovit Odesa. Iată cum Rusia felicită orașul erou Odesa, pe 9 mai.”

Citește și
Marine Le Pen
Marine Le Pen luptă pentru a-şi salva visurile prezidenţiale. Procesul care poate răsturna planurile partidului RN

Un drapel ucrainean zdrențuit încă flutură deasupra combinatului siderurgic Azovstal, o imagine simbolică pentru țara aflată sub asediu.

În acest timp, trupele rusești, susținute de tancuri și artilerie, nu contenesc asalturile asupra acestei zone, unde, în buncărele subterane, încă rezistă peste 1.000 de combatanți ucraineni. Mulți sunt însă răniți. Și, potrivit unui oficial local, în subteran s-ar mai afla cel putin 100 de civili.

Soldat: „Elicoptere. Avioane. Dar cel mai des bombardează cu tancurile și artileria...”

Oleksandr Motornyi, corespondent: „Continuă bombardamentul inamic în direcția Izyum. Aproape fără încetare. De fapt, singurele pauze, scurte, sunt, probabil, atunci când încarcă proiectile sau transmit coordonatele țintelor.”

Ce spun civilii din Ucraina

Pentru civilii din estul Ucrainei, primejdia crește cu fiecare zi, odată cu intensificarea luptelor. Deși Hersonul este controlat de ruși, în împrejurimile orașului cad obuze în fiecare zi.

Lyuba, localnică: „Doamne, e un chin!”

Valentina, localnică: „M-am născut în vreme de război și mor tot în război. Doamne, cât să mai îndurăm? Plâng nopțile și-l implor pe soțul meu să se scoale din morți să vadă ce s-a ales de munca lui. Aș vrea să nu mă mai trezesc dimineața, să nu mai aud și să nu mai văd nimic. Păcat de soldații noștri.”

Svetlana nu mai are niciun geam întreg la casă, dar nici ea nu se îndură să fugă din sat.

Lyuba: „L-aș sfâșia cu mâinile mele pe Putin și i-aș împrăștia bucățile prin toată lumea.”

Tetyana și copiii ei stau în pivniță de două luni.

Tetyana: „Am coborât în pivniță pe 12 martie și aici am rămas de atunci. Copiii vor să se joace afară, dar mi-e frică să-i las. Chiar dacă ne-am îndepărta de linia frontului, nu avem bani, nimic.”

Sunt voluntari care își riscă viața ca să ducă alimente și apă celor rămași pe linia frontului.

Alex Rossi, corespondent Sky: „Puteți vedea cât de periculos este să livrezi astfel de ajutoare. Aceasta este o periferie a orașului (Avdiivka). Mai sunt oameni aici, care nu pot pleca din diferite motive, deși ar vrea. Zona este bombardată în continuu, dar ei (voluntarii) vin aici să aducă provizii de mâncare, apă și medicamente.”

Ucrainenii cer mai multe rachete din Occident

Ucrainenii arată cum au distrus un tanc T90M, cel mai modern din arsenalul armatei ruse. Iar aceste imagini distribuite pe rețelele de socializare surprind încă o lovitură spectaculoasă a artileriei ucrainene împotriva unei coloane blindate rusești care încerca să avanseze în estul Ucrainei. Dar și ucrainenii înregistrează pierderi grele.

Un soldat ucrainean rănit este dus în grabă la un spital din regiunea Donetsk, în partea controlată de ucraineni.

În acest timp, forțele ucrainene se pregătesc pentru lupte tot mai dure cu trupele ruse și pe alte fronturi.

Bărbat: „Eram sudor, acum manevrez un MANPADS (sistem portabil anti-aerian). Visez să dobor cât mai multe avioane.”

Ucrainenii spun că au nevoie de mai multe rachete antitanc și anti-aeriene trimise din Occident.

Bărbat: „(Javelin) este cea mai bună armă a noastră, e eficientă în fața oricărui blindat. Nu avem destule.”

Ce spun reprezentanții Pentagonului SUA și fostul ambasador al Marii Britanii în Belarus

Statele Unite au informații, bazate pe relatări din teren, potrivit cărora soldații ruși și ofițerii de diferite grade nu vor să avanseze în Donbas. Fie refuză să se supună ordinelor, fie nu le respectă cu zelul la care ne-am aștepta din partea unui ofițer, a dezvăluit un responsabil de la Pentagon. De asemenea, problemele de logistică persistente încetinesc avansul forțelor ruse.

Nigel Gould Davies, fostul ambasador britanic la Belarus: „În acest moment, scenariul cel mai probabil este ca Rusia să continue să sufere eșecuri și regrese, iar Ucraina să devină tot mai puternică. În acest caz, Rusia trebuie să decidă dacă și cum să escaladeze războiul.”

Până și cel mai cunoscut propagandist al lui Putin a fost nevoit să admită că ofensiva în Donbas stagnează din cauza lipsei rușinoase de echipamente și trupe.

Problemele Rusiei în Ucraina

Vladimir Soloviov: „Este rușinos și strigător la cer. E ușor ca Ucraina să primească tot felul de arme prin vămi, la Liov. Dar să le aduci ceva armament băieților noștri din Donbas este aproape imposibil. Ne-am plâns de asta de sute de ori.”

Rusia a suferit pierderi mari în Ucraina și nici măcar mobilizarea generală nu ar fi de ajutor, a afirmat fostul colonel în armata Moscovei, la o dezbatere chiar la unul dintre principalele canale TV de stat.

Mihail Hodarionok: „Să ne imaginăm sunetul tobelor, cântă fanfara și mobilizarea este declarată. În cât timp, după această mobilizare, am avea primul regiment de avioane de luptă? Nu mai devreme de Anul Nou. Dacă stabilim ca obiectiv formarea unei noi divizii de tancuri, când ar fi gata de luptă? Aș spune că este nevoie de cel puțin 90 de zile și nu ar fi dotat cu armament modern, pentru că nu avem suficient de multe arme și echipamente moderne în rezervele noastre. Nu ar fi cel mai corect să trimiți soldați înarmați cu arme din anii trecuți la un război din secolul 21, care să lupte împotriva unor arme de standard NATO.”

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Marine Le Pen luptă pentru a-şi salva visurile prezidenţiale. Procesul care poate răsturna planurile partidului RN
Marine Le Pen luptă pentru a-şi salva visurile prezidenţiale. Procesul care poate răsturna planurile partidului RN

Marți începe în Franța un proces-cheie care ar putea decide dacă Marine Le Pen sau protejatul său, Jordan Bardella, va fi candidatul Rassemblement National la prezidențialele de anul viitor, potrivit POLITICO.

„Ești mort?” Aplicația virală în China care se adresează tinerilor care locuiesc singuri
„Ești mort?” Aplicația virală în China care se adresează tinerilor care locuiesc singuri

O nouă aplicație cu un nume sumbru a luat China cu asalt.

Incendiul din Crans-Montana, soldat cu 40 de morți, ironizat într-o caricatură. Revista Charlie Hebdo, vizată de o plângere
Incendiul din Crans-Montana, soldat cu 40 de morți, ironizat într-o caricatură. Revista Charlie Hebdo, vizată de o plângere

Un cuplu de avocați a depus în Elveția o plângere împotriva revistei franceze de satiră Charlie Hebdo, după publicarea, pe 9 ianuarie, a unei caricaturi despre incendiul mortal dintr-un bar din stațiunea Crans-Montana.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.