Scandal într-un avion, în SUA. Un pasager sub influența drogurilor a pipăit o femeie

×
Publicitate

A fost scandal la bordul unui avion care se pregătea pentru o cursă internă în Statele Unite. Un pasager bănuit că se afla sub influența drogurilor a început prin a atinge o femeie, apoi a trecut la insulte.

Exasperaţi că nu mai decolează din cauza lui, pasagerii au încercat să calmeze lucrurile. Cineva a recurs chiar și la mită, doar-doar individul coboară de bunăvoie din aeronavă.

scandal avion

Acesta este momentul în care poliţiştii încearcă să îl coboare cu forţa din avion pe bărbatul în vârstă de 28 de ani. Este finalul scandalului început în clipa în care tânărul a pipăit o pasageră. Admonestat, individul a început să îi adreseze insulte femeii şi prietenului ei. Însoţitorii de zbor au încercat atunci să detensioneze situaţia.

"I-au oferit posibilitatea să-şi schimbe locul, ca să se îndepărteze de ei. "

"Dacă îmi cereţi să mă mut, mă mut."

Şi a făcut-o, dar nu a tăcut. Ceea ce a spus a înrăutăţit lucrurile.

"A strigat: "Oamenii ca mine construiau civilizaţii când voi, maimuţelor, eraţi încă în copaci." Iar asta a supărat câţiva alţi pasageri."

Iar personalul a decis să cheme poliţia. Între timp, ceilalţi pasageri începeau să-şi piardă răbdarea şi o femeie a încercat să-l mituiască pentru a coborî singur din avion.

"Încă o dată, nu mă atinge.
Ce zici de 50 de dolari? Îţi convine?"

Nici pentru poliţişti nu a fost uşor. Bărbatul a vrut să-i ia arma unuia dintre ei şi a dovedit o forţă ieşită din comun. Oamenii legii şi-au folosit armele cu electroşocuri de zece ori ca să-l poată stăpâni. Cu chiu cu vai, individul a fost coborât din aeronava şi dus în arest.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
Citește și...
61955411
Ultimul mesaj publicat pe Facebook de șoferul care a ucis 10 oameni la Toronto
Alek Minassian, şoferul acuzat că a intrat cu o dubă în pietoni în Toronto şi a omorât 10 persoane, l-a elogiat cu câteva minute înainte de atac pe Facebook pe Elliot Rodger, care a ucis şase persoane în urmă cu patru ani, scrie BBC.
61955633
Întâlnire Trump-Macron la Casa Albă. Gestul familiar al președintelui SUA: ”Avem o relație deosebită”
Donald Trump l-a copleşit cu laude pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi a declarat că are o relaţie personală excelentă cu acesta.
61955623
Un bărbat a fost împiedicat să se sinucidă de mai multe camioane parcate sub un pod
Mai multe echipaje de poliție și numeroase camioane au fost mobilizate, marți dimineața, pentru a împiedica un bărbat să se arunce de pe un pod. Incidentul a avut loc în Michigan, SUA.