Anunțul făcut de Donald Trump imediat cum a ajuns în Qatar. „E cea mai mare din istorie”

×
Publicitate

Cum a ajuns în Qatar, președintele Trump a anunțat că emiratul va lansa "cea mai mare comandă de avioane din istoria Boeing", în valoare de 200 de miliarde de dolari.

Anterior, în Arabia Saudită, a încheiat cu prințul moștenitor contracte comerciale uriașe, de peste 600 de miliarde de dolari.

De asemenea, s-a întâlnit cu președintele interimar al Siriei, după ce a ridicat sancțiunile impuse acestei țări.

Trump a spus că vrea un acord și cu Iranul, dar regimul de la Teheran „trebuie să înceteze să mai sponsorizeze terorismul și să renunțe la ambițiile de a avea arme nucleare".

Președintele Trump a sosit la Doha, unde l-a întâmpinat emirul Qatarului, a cărui țară este mediatorul principal între Israel și Hamas pentru un armistițiu în Gaza.

Înaintea plecării din Arabia Saudită, Donald Trump a avut o scurtă întrevedere cu președintele interimar al Siriei, Ahmed al-Sharaa, la care a participat și prințul moștenitor saudit, Mohammed bin Salman.

De la distanță, prin videoconferință, a intervenit și președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Potrivit Casei Albe, Trump i-a cerut liderului sirian "să le spună tuturor teroriștilor străini să părăsească țara sa". Și a făcut un apel la îmbunătățirea relațiilor cu Israelul.

Scurta întrevedere a avut loc după ce Statele Unite au ridicat sancțiunile împotriva Siriei, care erau în vigoare de 46 de ani, când era la putere Hafez al-Assad, tatăl fostului dictator Bashar al-Assad, răsturnat la sfârșitul anului trecut.

Donald Trump: „Am simțit foarte puternic că acest lucru le va oferi o șansă. Oricum nu va fi ușor, dar le oferă o șansă reală, solidă, și a fost o onoare pentru mine să fac acest lucru. Așadar, vom ridica toate sancțiunile împotriva Siriei.”

Până în decembrie, al-Sharaa încă era liderul jihadist – pentru capturarea căruia americanii ofereau o recompensă de 10 milioane de dolari. Însă, în ciuda trecutului său de războinic jihadist, s-a străduit să convingă liderii străini că el reprezintă o nouă speranță pentru viitorul Siriei.

Trump a vorbit și la un summit al liderilor din Golf.

Donald Trump: „Vreau să închei un acord cu Iranul, ceva ce este posibil, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, Iranul trebuie să înceteze să mai sponsorizeze terorismul, să oprească războaiele sângeroase purtate prin intermediari și să renunțe definitiv și verificabil la continuarea programului de arme nucleare. Iranul nu poate avea arma nucleară.”

Deși Trump a părut că întinde o ramură de măslin Iranului, declarațiile sale au stârnit o reacție furioasă din partea oficialilor iranieni.

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi – care conduce și negocierile nucleare ale țării – a condamnat declarațiile președintelui american, calificându-le drept "înșelătoare".

Șeful diplomației de la Teheran l-a acuzat pe președintele american că ignoră în mod deliberat războiul din Gaza pentru a desemna Iranul drept principala amenințare regională, în locul Israelului.

Prințul bin Salman și președintele Donald Trump s-au salutat ceremonios, la plecarea președintelui american spre Qatar.

Ambii păreau vădit mulțumiți de felul în care a decurs vizita în Arabia Saudită.

Și cum altfel, au semnat acorduri comerciale în valoare de peste 600 de miliarde de dolari, inclusiv un uriaș contract de armament în valoare de 142 de miliarde de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62543630
Țara din UE care promite să construiască cea mai puternică armată de pe continent: „Partenerii noștri cer acest lucru”

Germania își va asuma mai multă responsabilitate pentru apărarea Europei prin construirea celei mai puternice armate din UE, a declarat miercuri cancelarul conservator Friedrich Merz într-un discurs amplu în Bundestag.

62543604
Afacerea de sute de miliarde de dolari anunțată de Trump în timpul vizitei sale în Golf: „Este fantastic, este un record”

Qatar Airways a comandat 160 de avioane de la Boeing, într-o tranzacție evaluată la 200 de miliarde de dolari. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump, aflat în vizită oficială în Qatar, în cadrul turneului său în Golf.

62543585
„Păcătosul” din tenis l-a vizitat pe Papa Leon. Ce i-a propus Jack Sinner. „Mai bine nu”. VIDEO

Papa Leon al XIV-lea l-a primit pe numărul 1 mondial în tenis, italianul Jannik Sinner, care participă în prezent la Mastersul 1000 de la Roma, potrivit biroului de presă al Vaticanului.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.