Rusia introduce examinări medicale obligatorii pentru străini. Ce pățesc cei care refuză să se supună regulilor

62233050
Shutterstock

Rusia introduce de miercuri examinare medicală şi amprentare obligatorii pentru străini, noile reguli fiind deja puternice criticate, relatează DPA.

 

Conform noii legi, vor fi necesare verificări medicale elaborate la fiecare trei luni începând de anul viitor, inclusiv analize de sânge şi raze X sau examinări CT pentru unii.

Ministerul de Externe de la Moscova a precizat că va încerca să obţină "condiţii favorabile" pentru jurnaliştii străini şi familiile lor.

Camera de Comerţ Germano-Rusă (AHK) a atras deja atenţia că economia Rusiei ar putea fi afectată dacă noile reguli vor fi implementate pe deplin.

Dacă oamenii de afaceri vor fi afectaţi, există riscul ca "managerii străini importanţi pentru Rusia să se îndepărteze în număr mare de ea", a precizat AHK.

Camera de Comerţ Germano-Rusă a cerut guvernului rus să relaxeze regulile, printr-o scrisoare transmisă în decembrie.

Conform noilor prevederi, străinii trebuie să se testeze de tuberculoză, sifilis şi HIV. AHK susţine că rezultatele trebuie trimise autorităţilor ruse responsabile cu imigraţia şi că luarea de amprente este de asemenea obligatorie.

Persoanele care refuză să se supună regulilor riscă să rămână fără permis de lucru.

Autorităţile ruse afirmă că noua procedură este o măsură sanitară în beneficiul întregii ţări.

Ziarul rus Novaia Gazeta, critic la adresa Kremlinului, s-a întrebat însă dacă nu este vorba de discriminare.

Nu este clar dacă străinii vor trebui să părăsească ţara sau să sufere alte consecinţe dacă testele vor arăta că sunt bolnavi.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62155536
Apple oferă anumitor angajați bonusuri în valoare de până la 180.000 de dolari, pentru a nu fi ”furați” de concurenți
Compania Apple a luat decizia de a acorda bonusuri uriașe unor angajați, mai exact ingineri, pentru a evita plecarea acestora la alte companii concurente, cum ar fi Meta, care deține Facebook, WhatsApp sau Instagram.
62233036
Un tânăr a fost ucis cu un cuțit de șapte persoane „cu fața ascunsă”, la Paris. Atacatorii au fugit de la locul crimei
Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost ucis cu lovituri de cuţit, în arondismentul al XIII-lea, la Paris, agresat de mai multe persoane, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.
62233028
Concertul de Anul Nou de la Viena 2022. Vor putea participa doar 1.000 de persoane, din cauza pandemiei de Covid-19
Concertul de Anul Nou, susţinut de Orchestra Filarmonicii din Viena în impunătoarea Sală de Aur de la Musikverein, va avea loc și anul acesta. Muzica familiei Strauss şi a contemporanilor ei va fi dirijată de Daniel Barenboim.