Armata rusă anunță victoria guvernului sirian în Bătălia din Ghouta Orientală

61952817
AFP

Armata rusă a anunțat joi că guvernul sirian a câștigat bătălia pentru Ghouta Orientală și că forţele guvernamentale au preluat controlul deplin asupra oraşului Douma, relatează Moscow Times.

Rusia a desfăşurat joi efective de poliţie militară în oraşul sirian Douma, din provincia Ghouta orientală, în apropiere de Damasc.

“Începând de astăzi (joi), în Douma acţionează unităţi ale poliţiei militare a Federaţiei Ruse. Ele sunt garantul respectării legii şi a ordinii în oraş”, menţionează ministerul, relatează Agerpres.

Un anunţ în acest îl făcuse anterior şi şeful adjunct al Direcţiei principale de operaţiuni din cadrul Statului Major al armatei ruse, general-locotenentul Viktor Poznihir.

Agenţiile de presă ruse informaseră joi dimineaţă că forţele guvernamentale siriene au preluat controlul deplin asupra oraşului Douma, ultimul bastion deţinut de rebeli în enclava situată la est de Damasc.

“Ridicarea drapelului de stat pe o clădire din oraşul Douma marchează preluarea controlului asupra acestei localităţi şi de fapt asupra întregii provincii Ghouta orientală”, a declarat generalul rus Iuri Evtuşenko, şeful Centrului pentru pace şi reconciliere în Siria.

Totodată, Ministerul Apărării rus a precizat că peste 166.500 de persoane au părăsit provincia Ghouta orientală din momentul instituirii coridorului umanitar. De la 1 aprilie, din Douma au fost evacuaţi 13.505 de rebeli şi familiile lor, mai adaugă instituţia de apărare rusă.

Acest demers al Rusiei intervine în contextul în care preşedintele american Donald Trump a atribuit Moscovei şi Damascului responsabilitatea pentru presupusul atac chimic comis sâmbăta trecută la Douma şi a anunţat o ripostă iminentă.

“Preşedintele atribuie Siriei şi Rusiei responsabilitatea pentru acest atac cu arme chimice”, a declarat miercuri seara Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a administraţiei americane într-o conferinţă de presă, potrivit AFP.

Întrebată cu privire la eventualele lovituri americane în viitor, Sarah Sanders s-a limitat să afirme că discuţiile sunt încă în curs de desfăşurare.

“Toate opţiunile sunt pe masă, decizia finală nu a fost luată”, a declarat ea.

Asaltată cu întrebări de genul dacă Casa Albă se pregăteşte pentru o eventuală ciocnire militară directă cu Rusia în Siria, ea s-a limitat să repete: “Încă o dată spun, toate opţiunile sunt pe masă!”, fără să ofere precizări despre acest subiect sensibil.

Rusia, unul dintre cei mai fideli susţinători ai regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a avertizat miercuri împotriva unor noi lovituri în Siria, afirmând că orice acţiune care ar putea “destabiliza situaţia deja fragilă în regiune” va avea “consecinţe grave”.

Miercuri dimineaţă, Donald Trump avertizase într-o postare pe Twitter despre iminenţa unui tir cu rachete. ““Rusia a promis că va doborî una câte una toate rachetele trase către Siria. Pregăteşte-te Rusia, pentru că ele vor veni, frumoase, noi şi inteligente (“smart”)”“, a scris Trump.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61952808
O americancă ajunsă în gruparea ISIS din Siria nu vrea să revină în SUA. ”Aici le dau școală, mâncare”

O femeie din Statele Unite, care a trăit în sânul grupării Stat Islamic din Siria timp de peste 2 ani, și-a spus povestea vieții pentru prima dată.

61952809
Poliţişti argentinieni concediaţi după ce au pretins că şoarecii au mâncat jumătate de tonă de marijuana

Opt poliţişti argentinieni au fost concediaţi după ce au pretins că peste jumătate de tonă de marijuana, care a dispărut dintr-un depozit al poliţiei, a fost mâncată de şoareci, scrie The Guardian.

61952811
Premierul britanic a ordonat submarinelor să se apropie de Siria. Când ar putea avea loc atacul

Premierul britanic Theresa May a ordonat submarinelor britanice să ajungă în raza de acțiune a rachetelor pentru a lovi Siria în pregătire pentru un atac asupra armatei regimului lui Bashar al-Assad care ar putea avea loc joi noapte.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.