”România face milioane din amenzile de coronavirus”. Ce scrie presa străină despre noi

62121000
Pro TV

România a emis 200.000 de amenzi în mai puțin de o lună pe numele celor care nu au respectat restricțiile impuse pentru a stopa răspândirea coronavirusului.

 

Potrivit BBC News, amenzile ”relativ mari”, aplicate între 24 martie și 19 aprilie, se ridică la 78 de milioane de euro, o sumă care ar fi egală cu impozitul pe profit din România în februarie 2020.

De altfel, BBC dă și exemplul unuia dintre primarii Capitalei, Robert Negoiță, care a fost amendat cu 10.000 de lei (aproximativ 1.825 de lire sterline) după ce a fost prins cu bicicleta într-un parc public.

Parcurile sunt închise, iar Robert Negoiță a susținut că l-a inspectat. Ulterior, primarul a spus că, la fel ca orice cetățean, trebuie să se supună legii și că este dispus să suporte consecințele.

Citește și
Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez
Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez

Până în prezent, în România au murit 507 de persoane din cauza Covid-19, iar 9.242 de persoane sunt pozitive cu noul coronavirus.

Oricine este prins că nu respectă restricțiile în România riscă să plătească amenzi cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei, în condițiile în care în care salariul mediu lunar este în jur de 3.000 de lei - mai notează BBC News.

Și Fox News notează faptul că ”România face milioane din amenzile de coronavirus”

Jurnaliștii americani mai subliniază faptul că românii trebuie să completeze declarații pe propria răspundere înainte de a ieși din case.

 

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez
Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez

Preşedintele american Donald Trump a publicat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, capturi de ecran ale unui mesaj scris de către omologul său francez Emmanuel Macron, care a propus un G7, joi, la Paris, cu Rusia, relatează Le Figaro. 

Trump: Cedarea Insulelor Chagos de Marea Britanie este un act de „mare prostie”, încă un motiv să achiziționăm Groenlanda
Trump: Cedarea Insulelor Chagos de Marea Britanie este un act de „mare prostie”, încă un motiv să achiziționăm Groenlanda

Donald Trump susține că planul Regatului Unit de a ceda suveranitatea Insulelor Chagos către Mauritius reprezintă „un act de mare prostie”.

Ungaria se detașează de Uniunea Europeană în privința pretențiilor SUA asupra Groenlandei
Ungaria se detașează de Uniunea Europeană în privința pretențiilor SUA asupra Groenlandei

Viitorul Groenlandei nu este o problemă a Uniunii Europene şi Ungaria a semnalat deja că nu va susţine la nivelul UE o declaraţie comună pe acest subiect, a declarat luni ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.