Restricții dure pentru cea mai vaccinată națiune din lume, după creșterea cazurilor de Covid-19

Seychelles, țară care se află pe primul loc în lume la capitolul vaccinare, a introdus restricții noi, după ce cazurile de Covid-19 au început să se înmulțească.

Autoritățile din această țară au închis școlile și au anulat activitățile sportive timp de două săptămâni, informează Bloomberg.

De asemenea, au fost interzise vizitele la domiciliu, iar barurile se închid mai devreme.

„În ciuda eforturilor excepționale pe care le depunem, situația legată de Covid-19 din țara noastră este critică acum”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul sănătății din Seychelles, Peggy Vidot.

Noile restricții au fost impuse în pofida faptului că 85% din cei aproximativ 98.000 de locuitori ai țării insulare au fost imunizați cu o doză a unui vaccin anti-Covid-19, iar 62,2% din populație a făcut și rapelul.

Comparativ, Israel, țara cu a doua cea mai mare rată de vaccinare împotriva Covid-19, a imunizat 55,9% din populație cu ambele doze ale unui vaccin.

În Seychelles, campania de vaccinare anti-Covid-19 a fost demarată pe 11 ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62188499
Un medic în vârstă de 26 de ani decide cine trăiește și cine moare într-un spital din India
Medicul Rohan Aggarwal, 26 de ani, este rezident la un spital din India și, în ciuda faptului că nu și-a terminat pregătirea medicală, este cel care decide cine trăiește și cine moare atunci când pacienții au probleme respiratorii grave.
62146150
Pentagonul anunţă eşecul unui test cu rachetă balistică intercontinentală
Armata americană a anunţat eşecul unui test cu rachetă balistică intercontinentală (ICBM) Minuteman III, survenit la lansare, precizând că racheta era neînarmată şi că o investigaţie este în desfăşurare pentru a stabili cauza incidentului, conform AFP.
62170652
Canada, prima țară din lume care autorizează vaccinul Pfizer pentru adolescenţi cu vârste între 12 și 15 ani
Ministerul canadian al Sănătăţii a anunţat miercuri că a autorizat utilizarea vaccinului anti-COVID19 produs de Pfizer-BioNTech pentru adolescenţii începând cu vârsta de 12 ani.