Reputat medic german: Persoanelor nevaccinate anti-COVID nu ar trebui să li se permită să călătorească

62200928
Getty

Persoanelor care nu s-au vaccinat anti-COVID-19 nu ar trebui să li se permită să călătorească sau să participe la alte activităţi, întrucât răspândesc virusul şi sunt un pericol, chiar dacă se testează, a declarat sâmbătă un important medic german.

''Nevaccinaţilor nu ar trebui să li se permită să-şi scoată măştile. Nu ar trebui să meargă pe stadioane, la bazine de înot sau în supermarketuri fără măşti'', a declarat unui ziar local Peter Heinz, şeful unei asociaţii a medicilor din landul german Renania-Palatinat, potrivit Agerpres.

Cei care încă nu s-au vaccinat, ori au primit doar prima doză de vaccin, nu ar trebui să plece în vacanţe, chiar dacă au un test care arată că nu sunt infectaţi, a insistat el conform ediţiei de sâmbătă a publicaţiei Rhein-Zeitung.

''Testarea nu protejează. Oricine călătoreşte undeva cu un test PCR negativ se poate infecta acolo şi apoi să se întoarcă cu virusul'', explică medicul german.

''Când le redai libertăţile celor nevaccinaţi, pierzi ocazia de a ajunge la toată lumea cu vaccinarea'', aşadar oamenilor trebuie să li se spună că ''fără vaccinare, nu există libertăţi'', întrucât persoanele nevaccinate anti-COVID-19 sunt un pericol pentru societate şi nu ar trebui să beneficieze de aceleaşi libertăţi ca persoanele vaccinate, mai argumentează el.

De asemenea, în opinia sa, acordarea de stimulente pentru a încuraja vaccinarea este o acţiune absurdă, dar şi impunerea prin lege a vaccinării ar fi un demers greşit.

La fel ca alte state europene, Germania a reintrat pe un trend crescător al cazurilor de COVID-19, în timp ce varianta Delta mai contagioasă a coronavirusului a devenit predominantă şi în această ţară.

Sâmbătă au fost confirmate 952 de noi cazuri de COVID-19 şi 35 de decese asociate acestei boli. Ultima analiză a institutului german de boli infecţioase Robert Koch, publicată miercuri, arată că aproximativ 59% din noile cazuri de COVID-19 semnalate în Germania sunt cu varianta Delta.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62200923
Ministrul de Externe al Ungariei: Comisia de disciplină a UEFA este o entitate jalnică şi laşă

Comisa UEFA care a decis să pedepsească Ungaria cu trei meciuri fără spectatori pentru discriminare este o entitate jalnică şi laşă, a declarat ministul ungar de Externe, Peter Szijjarto, citat de sport.es.

62200917
Papa Francisc va conduce rugăciunea “Îngerul Domnului” din spitalul unde este internat

Papa Francisc, operat săptămâna trecută la colon, va conduce duminică rugăciunea “Îngerul Domnului” nu din Piaţa San Pietro, ci de la etajul 10 al spitalului în care este internat.

62200909
Noi condiții de intrare în Cehia. România este în zona verde

Autorităţile de la Praga au revizuit condiţiile de intrare în Republica Cehă în contextul pandemiei de COVID-19, începând cu data de 9 iulie, România fiind inclusă în zona verde, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.