Reacția Rusiei la planul de pace propus de Zelenski liderilor mondiali la reuniunea G20. „Nerealist și neadecvat situației”

serghei lavrov
Imago

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a apreciat marţi, în marja summitului G20 din Indonezia, drept "nerealiste" condiţiile avansate de Ucraina pentru începerea convorbirilor care să ducă la încheierea războiului, relatează France Presse.

"Toate problemele provin din partea ucraineană, care refuză categoric negocieri şi avansează revendicări manifest nerealiste şi neadecvate situaţiei" din teren, a declarat el.

Lavrov a afirmat că a semnalat aceasta preşedintelui francez Emmanuel Macron şi cancelarului german Olaf Scholz în cadrul unor "scurte convorbiri" în marja G20, potrivit Agerpres.

Potrivit lui, "procesul de reglementare a conflictului este frânat de Ucraina", ţară pe care Rusia a invadat-o la 24 februarie.

Președintele ucrainean a transmis un mesaj video în cadrul reuniunii G20 în care le-a cerut liderilor lumii să se unească pentru a pune capăt războiului Rusiei şi a propus un plan de pace în 10 puncte.

Citește și
Închisoare
Un șofer moldovean cu cetățenie română, condamnat în Rusia pentru „ajutor oferit inamicului”. Câți ani va sta după gratii

Planul de pace propus de Zelenski:

"Sunt convins că acum este momentul când războiul distructiv al Rusiei trebuie şi poate fi oprit", a declarat preşedintele ucrainean, îmbrăcat în familiarul său T-shirt kaki. El "trebuie şi poate fi oprit", a afirmat Zelenski, subliniind că "fiecare zi de întârziere înseamnă noi ucraineni morţi, noi ameninţări la adresa lumii şi o creştere nebunească a pierderilor din cauza continuării agresiunii ruse - pierderi pentru întreaga lume".

El şi-a detaliat planul pentru a restabili pace şi a "salva mii de vieţi": să nu se aibă încredere în Rusia, să nu se tolereze "nicio scuză pentru şantajul nuclear" în faţa "ameninţărilor nebuneşti" ale Moscovei şi să se realizeze un schimb total de prizonieri.

Preşedintele ucrainean a subliniat că războiul Rusiei trebuie să se încheie într-un mod just, în baza Cartei ONU şi a dreptului internaţional, şi nu "oricum", potrivit Ukrinform, care detaliază planul în zece puncte prezentat de Volodimir Zelenski:

1) Securitate nucleară - Rusia trebuie să-şi retragă imediat trupele de la centrala nucleară din Zaporojie, care să fie plasată sub controlul AIEA şi al personalului ucrainean;

2) Securitate alimentară: Prelungirea acordului privind exportul de cereale ucrainene şi extinderea acestuia pentru ca nave cu alimente să poată pleca şi din porturile din Nikolaev şi Olvia. De asemenea, Ucraina solicită tuturor ţărilor să se alăture iniţiativei Grain From Ukraine - asistenţă alimentară pentru cei mai săraci. Prima nava Nord Vind urmează să plece în Etiopia cu 27.000 de tone de grâu;

3) Securitate energetică. Zelenski a cerut accelerarea furnizării de sisteme de apărare antiaeriană şi de apărare antirachetă pentru ca Ucraina să se poată apăra împotriva noilor atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice. Kievul propune trimiterea unei misiuni ONU pentru inspectarea infrastructurii energetice critice a Ucrainei în vederea evaluării daunelor şi a nevoilor de reconstrucţie şi pentru a preveni distrugerea lor în continuare. Volodimir Zelenski a cerut, de asemenea, o limitare a preţului la resursele energetice ruseşti.

4) Eliberarea tuturor prizonierilor şi a celor deportaţi în Rusia. Ucraina propune eliberarea prizonierilor după formula "toţi pentru toţi";

5) Punerea în aplicare a Cartei ONU şi restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a ordinii mondiale;

6) Retragerea trupelor ruse şi încetarea ostilităţilor. Rusia trebuie să-şi retragă toate trupele şi formaţiunile armate de pe teritoriul Ucrainei, iar Kievul să poată prelua controlul asupra tuturor secţiunilor graniţei sale de stat cu Federaţia Rusă.

7) Justiţie. Întreaga lume trebuie să recunoască un tribunal special instituit pentru crima de agresiune rusă împotriva Ucrainei şi crearea unui mecanism internaţional care să compenseze toate pierderile cauzate de război;

8) Ecocid, nevoia de protecţie imediată a naturii. Ucraina are nevoie de ajutor pentru deminare, fonduri şi tehnologii pentru restabilirea instalaţiilor de tratare a apei;

9) Prevenirea escaladării. Ucraina are nevoie de garanţii de securitate, proiectul lor Kyiv Security Compact fiind deja prezentat de Kiev.

10) Stabilirea sfârşitului războiului. "Când toate măsurile antirăzboi vor fi implementate, când securitatea şi justiţia vor începe să fie restabilite, părţile trebuie să semneze un document care să stabilească sfârşitul războiului", a spus Zelenski.

Lavrov a denunţat între altele caracterul "rusofob" al intervenţiei lui Zelenski la G20

Ucraina cere retragerea trupelor ruseşti de pe teritoriul său şi reinstaurarea integrităţii sale teritoriale, în timp ce Moscova a revendicat anexarea a patru regiuni ucrainene la sfârşitul lunii septembrie, în plus faţă de peninsula Crimeea, anexată în 2014.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat după aceste anexări că nu va negocia cu Vladimir Putin.

Contraofensive militare au permis Ucrainei, înarmată de aliaţii săi occidentali, să recucerească teritorii pierdute, forţând Rusia la retrageri umilitoare.

Serghei Lavrov a denunţat între altele caracterul "rusofob" al intervenţiei lui Zelenski în faţa G20.

Ministrul rus a acuzat din nou Occidentul că duce un "război hibrid" împotriva Rusiei, folosindu-se de Ucraina.

Lavrov a reiterat că Moscova a fost obligată să-şi lanseze ofensiva împotriva ţării vecine pentru a-şi apăra şi proteja populaţiile rusofone, notează AFP.

Şeful diplomaţiei ruse a indicat, între altele, că - potrivit lui - SUA nu se pregătesc de negocieri de pace asupra Ucrainei.

"Referitor la informaţiile potrivit cărora americanii pregătesc convorbiri, aceste zvonuri apar cu regularitate, iar apoi dispar", a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Citește și...
Un șofer moldovean cu cetățenie română, condamnat în Rusia pentru „ajutor oferit inamicului”. Câți ani va sta după gratii
Un șofer moldovean cu cetățenie română, condamnat în Rusia pentru „ajutor oferit inamicului”. Câți ani va sta după gratii

Un șofer din Republica Moldova, cu cetățenie română, a fost condamnat în Rusia la 11 ani de închisoare pentru „ajutor oferit inamicului”, în prima sentință cunoscută bazată pe acest delict introdus în 2024, potrivit presei independente ruse.

 

Reacție de la Casa Albă după desfăşurarea unor trupe europene în Groenlanda
Reacție de la Casa Albă după desfăşurarea unor trupe europene în Groenlanda

Desfăşurarea unor trupe europene în Groenlanda, promisă Danemarcei de mai multe state europene membre ale NATO, nu va influenţa obiectivul preşedintelui american Donald Trump de a prelua controlul asupra insulei arctice, a transmis joi Casa Albă.

Un avion a aterizat de urgență în Spania după o amenințare cu bombă. Pasagerii și membrii echipajului, evacuați în siguranță
Un avion a aterizat de urgență în Spania după o amenințare cu bombă. Pasagerii și membrii echipajului, evacuați în siguranță

Un avion al companiei Turkish Airlines a aterizat de urgenţă joi la Barcelona după o ameninţare cu bombă la bord, ceea ce a iniţiat o acţiune din partea forţelor de securitate, a comunicat Garda Civilă spaniolă, potrivit EFE.

Recomandări
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis la Curtea Constituţională concluziile unei "expertize independente" întocmite de un expert contabil autorizat. 

Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online
Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online

Autoritățile vor ca datoriile pe care românii le au la Fisc și la direcțiile de taxe locale să apară pe liste publice care pot fi accesate online.

A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi
A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi

În premieră pentru infrastructura din România, a ajuns la noi un utilaj uriaș care va fora prin munți, cu ajutorul unei tehnici noi, un tunel rutier de autostradă.