Reacţia Reginei după ce Harry şi Meghan şi-au anunţat "retragerea". "Este fără precedent"

×
Publicitate

Regina Elisabeta a II-a este dezamăgită de decizia ducilor de Sussex de a renunţa la rolul în familia regală, scrie BBC.

Nici Regina şi nici alţi membri ai Familiei Regale nu au fost anunţaţi anterior privind decizia ducilor de Sussex, scrie BBC. Ca urmare, cele mai importante persoane din Familia Regală sunt "dezamăgite şi rănite". 

Palatul Buckingham ar fi fost "ţinut în întuneric" de Harry şi Meghan, iar decizia acestora este calificată drept "fără precedent".

O altă problemă se referă la modul în care li se va asigura protecţia atunci când se vor muta în Canada, aşa cum au anunţat.

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, au anunţat miercuri că intenţionează să facă un pas în spate din rolurile de prim-plan ca membri ai familiei regale britanice şi să devină independenţi financiar, urmând să-şi petreacă o parte din timp în America de Nord

 

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62102911
Bilanțul morților în incendiile din Australia. Nivelul de poluare al aerului este uriaș
Numărul oamenilor decedaţi în urma incendiilor din Australia a ajuns la 27.
62102906
Cocaină transportată în banane, descoperită de poliție. De unde provenea
Poliţia portugheză a dat lovitura, pentru a doua oară în decurs de un an.
62084119
Statele Unite consideră că au „restabilit un anumit nivel de descurajare” cu Iranul
Statele Unite consideră că au „restabilit un anumit nivel de descurajare” faţă de Iran cu răsunătoarea eliminare a generalului iranian Qassem Soleimani, a afirmat miercuri şeful Pentagonului, Mark Esper, citat de AFP.