Reacția furibundă a lui Donald Trump după ce a fost acuzat că atacă Universitatea Harvard din răzbunare

62539870
Getty

Președintele SUA, Donald Trump, a respins categoric acuzațiile conform cărora ar ataca Universitatea Harvard din resentiment, pe motiv că nu ar fi fost acceptat acolo, relatează The Independent.

Într-o postare furibundă pe Truth Social, făcută luni seară, Trump l-a criticat dur pe jurnalistul Michael Wolff, autorul unor cărți controversate despre președinte.

„Michael Wolff, un jurnalist de mâna a treia, luat în râs chiar și de ticăloșii din presa falsă, a declarat recent că motivul pentru care atac Harvardul este că am aplicat acolo și am fost respins”, a scris Trump.

„Această poveste este complet FALSĂ. Nu am aplicat niciodată la Harvard. Am absolvit Wharton School of Finance din cadrul Universității din Pennsylvania”, a continuat el. „Este doar frustrat pentru că ultima lui carte despre mine a fost un DEZASTRU. N-a interesat pe nimeni, din cauza reputației sale dezastruoase și a pseudo-reportajelor pe care le face!”

Michael Wolff și-a expus teoria săptămâna trecută în cadrul podcastului The Daily Beast, găzduit de Joanna Coles.

„Este curios, mai ales că mulți dintre apropiații lui Donald Trump au studiat la universități din Ivy League. Unii chiar au urmat cursurile Harvard Business School”, a remarcat Coles. „JD Vance, spre exemplu, a absolvit cu mândrie Yale. Așa că este ciudat... dar poate încearcă să se răzbune cumva.”

„Nu trebuie să-i atribuim prea multă strategie în ceea ce face”, a replicat Wolff. „Dar trebuie spus că, din câte știm, nu a fost acceptat la Harvard. Iar Trump are tendința de a purta ranchiună față de Ivy League.”

Acuzații de răzbunare împotriva Universității Harvard

Disputa survine într-un moment tensionat, în care administrația Trump este acuzată că duce o adevărată „campanie de răzbunare” împotriva Universității Harvard.

Guvernul federal i-a revocat Harvardului dreptul de a înscrie studenți internaționali și a cerut celor deja înmatriculați să părăsească țara, altfel riscând pierderea statutului legal.

Universitatea a reacționat imediat, intentând un proces în care acuză administrația Trump de încălcarea Primului Amendament, cu „efecte imediate și devastatoare pentru Harvard și pentru cei peste 7.000 de deținători de vize”.

Departamentul pentru Securitate Internă a acuzat Harvardul că ar fi permis „agitatorilor anti-americani și pro-teroriști” să creeze un climat nesigur în campus, să hărțuiască și chiar să agreseze fizic persoane, inclusiv numeroși studenți evrei, obstrucționând astfel funcționarea normală a unui mediu academic altădată respectabil.

Într-o declarație făcută reporterilor în Biroul Oval, președintele a spus: „Harvard trebuie să se comporte cum se cuvine. Universitatea tratează țara noastră cu un mare dispreț.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62520053
Maia Sandu anunţă doliu naţional în ziua funeraliilor compozitorului Eugen Doga

Maia Sandu şi-a exprimat marţi profundul regret pentru decesul marelui compozitor Eugen Doga şi a anunţat doliu naţional în ziua funeraliilor acestuia, se menţionează într-un comunicat al preşedinţiei de la Chişinău, transmis spre difuzare AGERPRES.

62548535
Karol Nawrocki, numit „revizionist al Holocaustului” de publicația Times of Israel. Răspunsul Ambasadei Poloniei

Publicația israeliană Times of Israel l-a denumit pe președintele ales al Poloniei "revizionist al Holocaustului". Diplomaţia poloneză a anunţat marţi că a protestat.

 

62320129
Reacția unui senator american după ce Dmitri Medvedev a spus că Rusia caută doar o "distrugerea completă"

Fostul președinte rus Medvedev a spus că Rusia vrea o "victorie rapidă" și "distrugerea completă" a guvernului ucrainean. Senatorul american Lindsey Graham a numit această declarație un "moment rar de onestitate", potrivit The Kyiv Independent.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.