Răzbunarea saudiţilor, după ce rebelii le-au doborât un avion. Cel puţin 31 de civili, ucişi

62110299
Agerpres

Yemenul continuă să fie scena unor atacuri sângeroase, comise atât de houthi cât şi de coaliţia care luptă împotriva lor, condusă de Arabia Saudită şi de Emiratele Arabe Unite.

 

O serie de raiduri ale coaliţiei militare împotriva rebelilor din Yemen, conduse de Arabia Saudită şi de Emiratele Arabe Unite (EAU), au ucis cel puţin 31 de civili sâmbătă în Yemen, a doua zi după prăbuşirea unui avion de luptă saudit, informează France 24.

Cel puţin 31 de civili au fost ucişi şi alţi 12 răniţi în urma acestor raiduri.

Rebelii yemeniţi houthi au afirmat că au doborât avionul saudit de tip Tornado "cu ajutorul unei rachete perfecţionate sol-aer". Coaliţia nu a precizat cauzele prăbuşirii şi nici soarta echipajului.

 

O astfel de prăbuşire este rară de la începutul conflictului în Yemen în 2014, unde coaliţia ai cărei susţinători principali sunt Arabia Saudită şi EAU intervine din 2015 pentru a susţine puterea în faţa rebelilor care controlează regiuni din nordul şi vestul ţării, precum şi capitala Sanaa.

Vineri seara, un aparat Tornado, aparţinând forţelor saudite, s-a prăbuşit în provincia yemenită Jawf (nord) în cursul unei misiuni de susţinere aeriană a forţelor guvernamentale, a spus purtătorul de cuvânt al coaliţiei, sauditul Turki al-Maliki, citat de agenţia SPA, fără alte precizări.

După prăbuşire, canalul de televiziune Al-Massirah, organul rebelilor, a transmis despre mai multe lovituri ale coaliţiei militare la Al-Nayjah, o regiune controlată de rebeli la Jawf, unde locuitorii erau "adunaţi în jurul avionului doborât". Rebelii au informat despre numeroşi morţi, între care femei şi copii.

Într-un comunicat, coaliţia condusă de Riad a admis "posibilitatea unor daune colaterale" în cursul unei operaţiuni de "căutare şi salvare" la locul prăbuşirii. Aviaţia este un atu crucial al coaliţiei în acest conflict.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Citește și...
62110298
Demolare cu explozibil ratată, în SUA. Ce se va întâmpla acum cu clădirea

Demolare prin implozie ratată, în oraşul american Dallas, unde partea centrală a unei clădiri de birouri înaltă de 11 etaje a rămas în picioare, în ciuda cantităţilor mari de explozibili utilizaţi.

62108981
Trump își va testa abilitățile de pilot de curse în fața a 100.000 de oameni

Preşedintele Donald Trump îşi va testa abilităţile de pilot de curse, duminică, în Florida, când va face un tur cu limuzina sa prezidenţială numită "The Beast", la Daytona 500, prestigioasa cursă NASCAR, scrie Reuters.

62110233
Cod roșu în Marea Britanie. Furtuna Dennis a lovit cu forța unui uragan. 2 oameni au murit

După ce s-a năpustit asupra Islandei - cu ploi torenţiale şi vânt care a depăşit 250 de kilometri pe oră, adică forţa unui uragan - furtuna Dennis îi pune la grea încercare pe britanici.

Recomandări
62196944
Parchetul European a trimis în judecată șefii AFDJ Galați care au dat 7 milioane euro pe remorchere ce nu pot naviga pe Dunăre

Parchetul European a anunțat trimiterea în judecată a funcționarilor AFDJ Galați care au cheltuit 7 milioane de euro din bani europeni pentru remorchere care nu pot naviga pe Dunăre. De asemenea, au fost trimise în judecată o persoană fizică și o firmă.

Gettyimages nicusor dan
Prima reacție a președintelui Nicușor Dan după victoria surprinzătoare a studenților în Serbia: „România este pregătită”

Președintele României, Nicușor Dan, a avut o primă reacție, luni, după ce Aleksandar Vučić și-a recunoscut înfrângerea la alegerile parlamentare din Serbia, în fața mișcării conduse de studenți.

863478716 1715649293493065 238605192093740511 n
Prioritățile prezentate de premierul Luca Niculescu lui Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR

Premierul Luca Niculescu l-a informat pe Guvernatorul BNR asupra priorităților sale, într-o primă întâlnire a celor doi, care a avut loc luni dimineață la sediul Băncii Centrale.