Răzbunarea liderului. ISIS a executat 11 bărbați în ziua de Crăciun și a publicat filmarea

62101152
Getty

Gruparea jihadistă Statul Islamic în Africa de Vest (ISWAP) a difuzat joi seara o înregistrare video de un minut cu execuţia a 11 bărbaţi prezentaţi ca fiind creştini, în nord-estul Nigeriei.

Crimele au fost comise ca represalii faţă de moartea liderului Statului Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi, relatează News.ro.

În această înregistrare, filmată într-un loc neidentificat, bărbaţii, legaţi la ochi, sunt executaţi prin împuşcare şi apoi sunt înjunghiaţi.

Înregistrarea a fost difuzată pe Telegram, iar în ea apar bărbaţi în uniformă de camuflaj bej, mascaţi, care împuşcă un ostatic şi îi decapitează pe ceilalţi, potrivit Reuters.

Acesta este ”un mesaj transmis creştinilor din întreaga lume”, în plină perioadă de Crăciun, afirmă un bărbat cu faţa mascată.

Răzbunarea lui Abu Bakr al-Baghdadi

 

El afirmă că aceşti creştini au fost executaţi pentru a răzbuna moartea liderului Statului Islamic Abu Bakr al-Baghdadi într-o intervenţie americană, în octombrie, în Siria, potrivit AFP şi a purtătorului său de cuvânt Abu al Hassan al Mouhadjir, potrivit Reuters, care precizează că acesta din urmă a fost ucis într-o operaţiune americano-kurdă ulterior.

Înregistrarea a fost postată de agenţia Amaq, organul de propgandă al SI, căruia ISWAP - rezultat în urma unei sciziuni în gruparea jihadistă nigeriană Boko Haram - i-a jurat credinţă.

Tot mai multe acțiuni violente

 

Jihadiştii şi-au multiplicat acţiunile violente, în ultima perioadă, în nord-estul Nigeriei.

Şapte persoane au fost ucise, iar o adoldescentă a fost răpită în Ajunul Crăciunului, într-un raid atribuit Boko Haram, vizând un sat creştin situat în apropiere de Chibok.

De asemenea, cel puţin doi civili au fost ucişi, iar alţi 13 au fost răniţi într-un atac ISWAP vizând o poziţie militară în aceeaşi regiune, în statul Borno.

Duminică, şase militari nigerieni au fost ucişi de membri ISWAP într-un atac vizând un convoi militar. În aceeaşi zi, aproximativ 30 de alţi jihadişti din cadrul acestei grupări au ucis şase persoane şi au răpit alte cinci, după ce au blocat o axă rutieră majoră.

ONU a condamnat marţi, în Ajunul Crăciunului, ”practica tot mai frecventă a unor grupări armate de a instala posturi de control ţintind civili” în nord-estul ţării.

În decurs de zece ani, insurecţia jihadistă din Nigeria, care s-a extins în Niger, Ciad şi Camerunul vecine, s-a soldat, potrivit ultimelor date ONU, cu peste 36.000 de morţi şi două milioane de persoane deplasate numai în Nigeria, provocând o criză umanitară majoră în regiune.

 

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62101150
Cod roșu de vreme rea în Croația. Avertismentul MAE pentru români

MAE informează cetăţenii români ce călătoresc în Croația că, începând de pe 28 decembrie, condiţiile meteorologice se vor înrăutăţi din cauza intensificărilor vântului, urmând să fie afectate inclusiv transportul maritim şi furnizarea energiei electrice.

62101149
Gazoductul Nord Stream 2 va fi pus în funcțiune în 2020, în ciuda împotrivirii SUA

Gazoductul rusesc Nord Stream 2 va fi pus în funcţiune înainte de sfârşitul anului 2020, în ciuda sancţiunilor americane împotriva companiilor asociate construcţiei sale, a dat asigurări vineri ministrul rus al energiei, Aleksandr Novak.

62101109
Traficul din strâmtoarea Bosfor, închis. O navă s-a ciocnit de faleză

Traficul din strâmtoarea Bosfor a fost închis vineri dimineață, din cauza unei nave care s-a ciocnit de faleză.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.