Putin, primit cu flori și pâine în Belarus. Momentul întâlnirii dintre președintele rus și Lukașenko VIDEO

62311321
Twitter

Președintele rus Vladimir Putin a ajuns, luni, în Belarus, pentru o vizită oficială. Este prima din ultimii trei ani.

Vladimir Putin s-a întâlnit cu președintele belarus Alexander Lukașenko.

După întrevedere, aceștia vor susține o conferință comună, unde vor accepta întrebări de la presă, potrivi agenției de presă de propagandă TASS.

Televiziunea de stat din Rusia a prezentat imagini cu Vladimir Putin coborând din avion. Acesta a fost întâmpinat călduros de un comitet.

Președintele rus a fost primit cu pâine și flori de către două tinere, chiar după ce a coborât din avion.

Ulterior, Putin s-a îmbrățișat cu Lukașenko, apoi au mers împreună spre Palatul Independenței de la Minsk.

Vizita sa a stârnit temeri la Kiev potrivit cărora ar intenţiona să facă presiuni asupra fostului său aliat sovietic pentru a se alătura unei proaspete ofensive pe teren ce ar deschide un nou front împotriva Ucrainei, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Putin, ale cărui trupe au fost respinse în nordul, nord-estul şi sudul Ucrainei de la invadarea ei în februarie, îşi ia un rol tot mai public în război. El a vizitat cartierul general al operaţiunii sale vineri pentru a primi raportul comandanţii militari.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a declarat agenţiilor de presă ruse că Belarus este "aliatul numărul unu" al Rusiei, dar sugestiile că Moscova îşi propune să facă presiuni asupra Minskului pentru a se alătura la ceea ce ea numeşte "operaţiune militară specială" sunt "fabricaţii stupide şi nefondate".

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62303241
Zelenski, către Europa: „Depinde mult de voi cum se va termina acest război”. Ce a anunțat despre Rusia
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski li s-a adresat luni prin legătură video liderilor care participă în capitala letonă, Riga, la summitul numit Forţa expediţionară comună (JEF).
62311322
Vladimir Putin efectuează o vizită în Belarus. Unităţi militare ruse vor efectua "exerciţii tactice" în țara vecină
Preşedintele rus Vladimir Putin se află luni în vizită în Belarus împreună cu miniştrii apărării şi de externe.
62311314
Snoop Dogg, concurența lui Elon Musk la conducerea Twitter. Rapperul a pornit și el un sondaj pe platforma de socializare
Rapperul american Snoop Dogg s-a autopropus la conducerea reţelei de socializare Twitter şi a obţinut sute de mii de voturi într-un sondaj online ai cărui participanţi l-au îndemnat pe celebrul cântăreţ să îi ia locul lui Elon Musk.