VIDEO. Proteste violente la Barcelona, după arestarea rapperului Pablo Hasel

×
Publicitate

O furgonetă a poliţiei incendiată, pubele în flăcări, magazine jefuite: la 11 zile după arestarea rapperului Pablo Hasel, manifestaţiile nu au slăbit în intensitate la Barcelona şi o nouă demonstraţie a degenerat sâmbătă în ciocniri cu poliţia.

Manifestaţia, al cărei slogan a fost "Lluitar, crear poder popular" (luptă, creează puterea populară, în catalană), s-a ţinut mai ales în sprijinul rapperului condamnat şi închis pentru mesaje pe Twitter atacând monarhia şi forţele de ordine, dar în general a avut şi alte revendicări sociale, conform AFP.

Mai multe sute de participanţi au defilat în spatele unui banner mare anunţând "Până vor cădea. Nimic de pierdut. Totul de câştigat".

"Cazul lui Pablo arată că trăim într-un stat fascist (...) că trebuie să luptăm şi că aceasta reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale", a declarat Adria, un muzician de 26 de ani care a venit să demonstreze şi a refuzat să dea numele său de familie.

"Cine sunt eu pentru a judeca ce pune el în cuvintele sale. Dar să-l condamni pentru asta mi se pare un atac la adresa libertăţii de exprimare", a afirmat Barbar Salazar, un medic de 36 de ani.

Mitingul a degenerat la lăsarea serii, ducând la acte de vandalism şi jafuri ale unor sucursale bancare, dintre care una a fost incendiată.

Vitrine sparte, faţade murdărite cu vopsea şi cocktailuri Molotov, dintre care unul a incendiat o furgonetă a poliţiei, mai mulţi "revoltaţi cu glugă" au atacat "magazine, dar în special bănci", potrivit mai multor mesaje pe Twitter ale poliţiei catalane care a confirmat că unul dintre autovehiculele sale a ars, la fel ca multe pubele sau containere.

Cel puţin zece persoane au fost arestate în timpul ciocnirilor, a declarat poliţia catalană pe Twitter, dintre care una este "implicată în incendierea furgonetei".

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, a condamnat într-un tweet "inacceptabile actele de vandalism şi violenţă care au zguduit Barcelona noaptea aceasta", oferind poliţiei tot "sprijinul" său.

De la mijlocul lunii februarie, peste 110 protestatari au fost arestaţi în această regiune din nord-estul Spaniei, potrivit poliţiei.

Pablo Hasel, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat la 9 luni de închisoare pentru apologia terorismului, pentru că într-un mesaj pe Twitter l-a numit 'mafiot' pe fostul rege Juan Carlos, a făcut elogiul unor persoane implicate în atacuri şi a acuzat poliţia că a torturat şi ucis migranţi şi manifestanţi.

Arestarea sa la 16 februarie în circumstanţe destul de spectaculoase la Universitatea din Lleida, unde s-a baricadat împreună cu simpatizanţi ai săi care doreau să împiedice arestarea lui, a condus la proteste marcate de incidente în alte câteva oraşe din Spania, cum ar fi Madrid, Valencia şi Granada.

La Barcelona unde această frondă socială este cea mai marcată, violente manifestaţii au loc aproape zilnic pentru a denunţa rata record a şomajului în rândul tinerilor la nivelul Uniunii Europene (40,2%), precaritatea sau creşterea chiriilor.

Arestarea lui Pablo Hasel a relansat dezbaterea în ce priveşte libertatea de exprimare în Spania şi a adâncit divergenţele în interiorul coaliţiei guvernamentale, între socialiştii premierului Pedro Sanchez şi partidul Podemos (stânga radicală), care susţine manifestaţiile.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Prinţul William încurajează vaccinarea şi avertizează cu privire la mesajele de dezinformare în mediul virtual

Prinţul William încurajează vaccinarea şi avertizează cu privire la mesajele de dezinformare în mediul virtual.

Mesajul Maiei Sandu, după ce România a trimis peste 20.000 de doze de vaccin anti-Covid la Chişinău

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulţumit sâmbătă României şi Uniunii Europene, după ce 21.600 de doze de vaccin anti-COVID trimise de la Bucureşti au ajuns la Chişinău.

Țara europeană în care s-a înregistrat cea mai mare rată de infectare cu Covid-19 din lume

Virusul SARS-COV-2 revine în forță în unele zone ale Europei, în timp ce în altele au fost ridicate restricțiile, după ce numărul cazurilor noi a scăzut substanțial.

Recomandări
Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a fost inculpat în ”dosarul elicopterul”: ”Nu, nu-mi depun demisia”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a ajuns, vineri, la Parchetul Militar. El le-a spus jurnaliștilor că a fost anunțat de procurori că are ”calitatea de inculpat în dosarul cu elicopterul”.

Asigurarea locuinței, obligatorie doar pe hârtie. Două treimi dintre locuințe nu au polița cerută de lege

Gradul de cuprindere în asigurarea obligatorie a locuinţei este de cel mult 26%, a declarat, vineri, într-o conferinţă de specialitate, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Sorin Mititelu.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!