Proteste masive în Polonia, după ce dreptul la avort a fost limitat aproape complet. VIDEO

62171713
AFP

Mai multe mii de polonezi au ieşit din nou vineri seară pe străzile capitalei Varşovia pentru a-şi exprima furia, ca urmare a intrării în vigoare a unei controversate decizii a justiţiei care interzice practic avortul, notează AFP.

Adunări similare au avut loc şi în alte oraşe ale Poloniei, pentru a treia noapte consecutiv după publicarea unei decizii a Tribunalului Constituţional în Monitorul Oficial, miercuri.

Conform dorinţei coaliţiei de dreapta ultra-catolică la putere, această decizie scoate în afara legii avorturile realizate din cauza unor probleme congenitale ireversibile. Este interzisă, astfel, orice întrerupere voluntară a sarcinii, cu excepţia cazurilor de viol sau incest sau atunci când viaţa mamei este în pericol.

"Corpul meu, alegerea mea!", "Gândesc, simt, decid", "Revoluţia, ea are un uter", "Aveţi sânge pe mâini", se putea citi pe pancartele manifestanţilor la Varşovia, unde câteva mii de persoane au răspuns la apelul organizaţiei 'Greva Femeilor', principala mişcare la originea protestelor, potrivit unor corespondenţi ai agenţiei France Presse.

Numeroşi protestatari au purtat măşti având desenat un fulger roşu, simbolul militanţilor pro-avort. Apelurile la "avort la cerere" şi avertismentele către guvern care va fi "abolit de femei" au răsunat în zgomote de tobă şi de petarde fumigene.

Unii au purtat fulare verzi în jurul gâtului, simbolul militanţilor pentru dreptul la avort în Argentina, care au reuşit să obţină luna trecută legalizarea avortului în ţara lor.

La Varşovia, manifestaţia s-a încheiat, fără incidente majore, în faţa casei lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege şi Justiţie (PiS) aflat la putere, protejată de un important dispozitiv de poliţie. După un "festival al libertăţii" compus din cântece, dansuri şi sloganuri, organizatorii i-au îndemnat pe protestatari să se întoarcă acasă.

Protestele ar urma să fie suspendate pe durata weekendului, pentru a nu interfera cu versiunea poloneză a teletonului anual.

Cu o zi înainte, poliţia a arestat mai multe persoane care au încercat să intre în clădirea Curţii Constituţionale.

Polonia, ţară predominant catolică, are una dintre cele mai restrictive legi privind avortul din Europa.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62113878
Experții OMS, în vizită la primul spital pentru bolnavii de Covid-19 din Wuhan

Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) îşi continuau sâmbătă la Wuhan (centrul Chinei) ancheta pe teren asupra originii coronavirusului, care urmează să îi conducă la situri sensibile, notează AFP.

62154578
Incendiul de la Matei Balș, prezentat în presa internațională. „O cultură a reparațiilor improvizate”

Incendiul produs vineri la Spitalul Matei Balș din București, în urma căruia cinci pacienți au murit, a fost prezentat și comentat în numeroase publicații internaționale.

62153234
Remdesivir confiscat în Columbia, de la o femeie care pretindea că este vaccin împotriva Covid-19

Autorităţile din Columbia au confiscat 27 de colete cu medicament antiviral remdesivir pe aeroportul din Cucuta, de la o femeie care afirma că este vorba de vaccin împotriva coronaviruslui, au anunţat vineri oficialităţi citate de Reuters.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.