Protest în Bulgaria. Credincioșii au ieșit în stradă după ce o biserică rusă a fost închisă

62389313

Creştinii ortodocşi din capitala Bulgariei, Sofia, au protestat duminică împotriva închiderii unei biserici ortodoxe ruseşti, după ce preotul-şef al acesteia şi doi clerici (de naţionalitate belarusă) au fost expulzaţi din ţară, scrie Agerpres.

Biserica, populară şi printre bulgari, a fost închisă vineri, după acuzaţiile aduse de premierul bulgar Nikolai Denkov în timpul evenimentelor care au marcat Ziua Independenţei ţării, potrivit cărora cei doi clerici au acționat împotriva intereselor Bulgariei.

Duminică, credincioşii au aprins lumânări şi au depus flori în faţa bisericii. De asemenea, ei au format un lanţ uman, blocând traficul pe o şosea centrală, indică dpa, fără să precizeze numărul protestatarilor.

Mitropolitul Naum de Ruse (Biserica Ortodoxă a Bulgariei) a cerut, de asemenea, redeschiderea bisericii într-un mesaj postat pe Facebook.

Nu au fost formulate acuzaţii concrete împotriva celor trei clerici expulzaţi, a declarat ambasadoarea Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, într-o declaraţie publicată pe site-ul Ambasadei ruse.

Anterior, misiunea diplomatică rusă de la Sofia indicase că Bulgaria l-a expulzat pe şeful Bisericii Ortodoxe Ruse din Bulgaria, arhimandritul Vassian şi alţi doi clerici.

Biserica Ortodoxă Rusă a sprijinit invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina.

Tensiunile dintre Rusia şi Bulgaria au atins apogeul în 2022, când 70 de diplomaţi ruşi şi angajaţi ai ambasadei au fost expulzaţi pentru suspiciuni de spionaj. Bulgaria, fostă membră a blocului estic, face parte din Uniunea Europeană şi NATO.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62271685
Un bărbat a murit după ce a fost împuns de taur, la un festival din Spania
Un bărbat a murit după ce a fost împuns de taur în timpul unui festival în estul Spaniei, potrivit autorităților.
62328886
Giorgia Meloni admite că spera să facă „mai multe” în materie de migraţie
Premierul italian Giorgia Meloni a admis că spera să facă „mai multe” pentru a controla imigraţia ilegală, care a crescut după victoria istorică a partidului său de extremă dreaptă în alegerile din urmă cu un an.
62358499
Trupele ucrainene avansează în Zaporojie, unde au bombardat fortăreaţa Tokmak
Trupele ucrainene continuă să avanseze în regiunea Zaporojie, în sudul Ucrainei, unde prioritatea lor este să cucerească cât mai rapid fortăreaţa Tokmak, pe care Kievul a bombardat-o intens în ultimele ore pentru a-i alunga pe ocupanţii ruşi.